Economie

Expert: „Majorarea repetată a salariului minim generează efecte negative pe termen scurt”

Majorarea repetată a salariului minim generează efecte negative pe termen scurt, care vor persista în dauna efectelor pozitive improbabile pe termen mediu-lung, concluzionează o analiză realizată de Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) și lector la Institutul Bancar Român (IBR).

„Salariul minim pe economie a fost majorat de 12 ori în ultimii opt ani, noul plan de guvernare indicând alte trei majorări până în anul 2020, când acesta ar urma să ajungă la 2.400 lei, față de nivelul actual de 1.450 lei. Astfel, ponderea salariului minim în nivelul mediu a crescut de la 27%, în anul 2008, și poate depăși nivelul de 60%, până în 2020. Această dinamică va confirma faptul că majorările consecutive ale salariului minim pe economie s-au realizat într-un ritm foarte accelerat, care nu a fost susținut de evoluția corespunzătoare a productivității înregistrate la nivelul mediului de afaceri. În acest context, mă aștept la persistența efectelor negative pe termen scurt, cauzate de majorarea nesustenabilă a salariului minim: descurajarea antreprenoriatului, accentuarea diferențelor dintre firmele mari și cele mici, creșterea șomajului în rândul tinerilor”, a declarat Iancu Guda.

Potrivit acestuia, realitatea ultimilor zece ani ne indică lipsa fundamentelor structurale care să susțină propagarea unor posibile efecte pozitive pe termen mediu-lung, precum creșterea consumului care să antreneze avansul sustenabil al producției interne, fundamentată pe un management financiar solid.

„În concluzie, majorarea repetată a salariului minim generează efecte negative pe termen scurt, care vor persista în dauna efectelor pozitive improbabile pe termen mediu-lung”, a menționat Iancu Guda.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.