Social

În locuitorii din Pianu a intrat spaima de târâtoare. Ei acuză o „invazie fără precedent”

În această vară, gospodăriile din localitățile Pianu de Sus și Strungari se confruntă cu o „invazie” de reptile fără precedent, informează radiocluj.ro.

„Fără îndoială că există reptile în toate zonele din țară. La noi, la Pianu de Sus și Strungari am avut șerpi și în alți ani, însă, anul acesta numărul lor este mult mai mare, practic, ne confruntăm cu o «mică invazie». Cu toate acestea, eu ca primar nu am auzit să fie persoane care să fi suferit vătămări din cauza reptilelor, însă prezența lor provoacă disconfort cetățenilor din cele două localități, fiind nevoit să fac apel la firme specializate în distribuția de repelenți (substanțe care prin proprietățile lor organoleptice îndepărtează animalele), care să vină să ne ajute ca să le îndepărtăm din vatra satului”, a declarat pentru postul de radio, Marin Petrușe, primarul comunei Pianu.

„Sunt trei tipuri pe care i-au observat. Sunt unii verzi de pădure, unii galbeni mai mari și cei negri, care mai apăreau și în alți ani. Am mai avut șerpi în comună, dar așa de mulți și de variați ca și în acest an nu s-a mai întâmplat niciodată”, a spus primarul pentru alba24.ro.

Primarul se plânge că nu găsește niciun operator ecologic, sau măcar pe cineva care să se priceapă, căruia să-i încredințeze misiunea de a stârpi târâtoarele.

„Nu a venit nimeni. M-au sunat unii din Ploiești, să ne întâlnim. Eu le-am spus că nu avem ce să ne vedem, să vină la primărie și să rezolve problema. Nu vreau să cumpăr eu substanțe și, în cazul în care nu funcționează, să mi se spună că nu le-am folosit corespunzător. Căutăm o firmă care să aibă și personal pentru a rezolva problema. Eu nu vreau să devin ucigător de șerpi, vreau să găsim o soluție, o substanță care să îi gonească”, a declarat Marin Petrușe pentru alba24.ro.

Foto: radiocluj.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.