Administrație

O nouă minivacanță: 14 august va fi zi liberă pentru salariaţii din sectorul public

Guvernul a decis joi, printr-o hotărâre, ca ziua de luni, 14 august, să fie liberă pentru salariaţii din sectorul public, fiind făcută legătura între weekend şi ziua de 15 august, declarată nelucrătoare, informează un comunicat guvernamental.

Ziua liberă va fi recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august, mai precizează comunicatul.

„Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. De asemenea, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispoziţiile prezentei hotărâri nu se aplică magistraţilor şi altor categorii din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 14 august 2017 şi nici participanţilor în aceste procese”, menţionează Executivul.

De asemenea, operaţiunile de încasări prin virament în relaţia cu instituţiile de credit, aferente datei de 14 august 2017, se înregistrează în contabilitatea unităţilor teritoriale ale trezoreriei statului cu data de 14 august 2017, precizează sursa citată.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.