Social

Polițiștii iau în grijă sărbătoarea „Târgul de Fete” de la Muntele Găina

Mii de oameni vor sosi în acest weekend la „Târgul de Fete” de pe Muntele Găina, cea mai mare şi mai cunoscută sărbătoare populară din România.

Târgul este organizat de sute de ani în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie) şi păstrează caracteristicile tradiționale autentice.

Organizatorii anunță câteva dintre ingredientele ediției din acest an – spectacole folclorice cu nume mari ale muzicii populare românești, concerte de muzică folk și muzică ușoară, focuri de artificii şi petreceri în aer liber.

Ca în fiecare an, cu prilejul sărbătorii tradiționale „Târgul de Fete”, care are loc în comuna Avram Iancu, pe Muntele Găina, Inspectoratul de Poliţie Județean Alba contribuie, alături de celelalte forţe cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței naționale, la buna desfășurare a manifestărilor, informează un comunicat de presă al inspectoratului.

Astfel, în perioada 21-23 iulie 2017, Inspectoratul de Poliție Județean Alba va asigura un dispozitiv de ordine publică format din 98 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigații criminale, criminalistic și investigarea fraudelor, care vor fi prezenţi pe raza comunei Avram Iancu şi pe Muntele Găina, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Se va urmări, în principal, prevenirea si combaterea faptelor de natură penală sau contravenţională, a oricăror încercări de a se perturba liniştea şi ordinea publică, verificarea şi asigurarea respectării regulilor generale de comerţ, prevenirea şi combaterea oricăror activităţi ilicite şi luarea măsurilor legale împotriva celor care, profitând de zonele aglomerate comit furturi din buzunare sau din locuri amenajate pentru depozitarea şi valorificarea produselor.

Se va acţiona pentru menținerea unui climat de ordine în zonele unde au loc activitățile cultural – artistice, astfel încât acestea să se desfăşoare în mod normal, fără evenimente negative.

Polițiștii rutieri vor acționa pe toate traseele de deplasare către comuna Avram Iancu şi spre Muntele Găina, pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor sau a blocajelor rutiere si prevenirea conducerii autovehiculelor sub influenta băuturilor alcoolice, iar pentru prevenirea depășirii vitezei legale de deplasare, polițiștii vor folosi aparatele radar.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba recomandă tuturor persoanelor care participă la această serbare câmpenească să aibă un comportament adecvat, în spiritul respectării normelor de conviețuire socială, a legilor în vigoare, iar pentru a nu deveni victime ale unor infracțiuni:

  • Să nu conducă autoturisme în stare avansată de oboseală, sub influența băuturilor alcoolice ori medicamente sau substanțe care v-ar putea afecta capacitatea de concentrare la volan;
  • Să respecte indicațiile polițistului rutier aflat în trafic și ale organizatorilor ținând cont de recomandările acestora;
  • Să parcheze autovehiculul doar în spațiile special amenajate.
  • Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.