Administrație

Precizări de la Finanțe: Contribuțiile sociale, datorate de angajat; obligația plății revine angajatorului

Miercuri, prim-ministrul Mihai Tudose a declarat că, atât timp cât va ocupa funcția de șef al Executivului, măsura privind trecerea obligației plății CAS și CASS din sarcina angajatorului în sarcina angajatului nu va fi aplicată.

O zi mai târziu, Ministerul Finanțelor Publice a revenit cu un comunicat lămuritor privind partea căreia îi revine sarcina de a face plățile datorate bugetelor de asigurari sociale

„Programul de guvernare 2017 — 2020 conține un pachet de măsuri ce vizează contributiile sociale obligatorii, care urmează a se implementa începând cu 1 ianuarie 2018. Astfel, nivelul contribuțiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, cu aceeași dată de 1 ianuarie 2018, se are în vedere și reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%. Aceste contribuții vor fi datorate de către angajat, însă obligația stabilirii, reținerii și plății acestora către bugetele de asigurari sociale va reveni, în continuare, angajatorului. În acest sens, sumele reprezentand CAS și CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu vor fi preluate de către angajat. Această măsură va asigura angajatului creșterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei și implicit o pensie mai mare”, se menționează în comunicatul remis joi presei de Ministerul Finanțelor Publice.

„Toate taxele de genul acesta, CAS, CASS, vor fi plătite de angajator, fiindcă astfel riscăm”
Premierul Mihai Tudose

Conform sursei citate, masurile nu vor implica creșterea cheltuielilor salariale pentru angajator. Totodată, având în vedere și scăderea cotei de impozit pe venit, nici venitul net al angajatului nu va fi afectat.

„Vă spun în fiecare zi, da? Tot… și mâine o să mă întrebați, dar ca să rezolvăm, da”, a afirmat Tudose, întrebat dacă plata CAS și CASS nu se mută deloc nici pentru salariul minim, nici pentru alte salarii în sarcina angajatului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.