Social

Germeni din genul Stafilococ, descoperiți în prăjitura şi aperitivul servite la o nuntă

Prăjitura şi aperitivul rece servite la o nuntă desfăşurată la o pensiune de lângă Alba Iulia în urma căreia zeci de persoane au suferit toxiinfecţie alimentară prezentau germeni din genul Stafilococ coagulazo pozitivi, Enterobacteriacee şi E.coli beta gluco pozitivă, potrivit unui comunicat dat luni publicităţii de către Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba.

Tulpinile izolate au fost expediate la IISPV Bucureşti, „în vederea serotipizării şi testării rezistenţei antimicrobiene”. Pentru probele de materii de origine animală utilizate la prepararea meniurilor urmează să se primească rezultatele, acestea fiind încă în lucru, menţionează DSVSA Alba.

Urmare a deficienţelor constatate cu ocazia controlului efectuat la pensiunea respectivă, s-a dispus sistarea activităţii în blocul alimentar până la remedierea acestora, precum şi sancţionarea contravenţională cu amendă în valoare de 8.400 de lei.

Inspectorii DSVSA Alba au dispus efectuarea unei acţiuni de dezinfecţie generală a obiectivului, remedierea deficienţelor de ordin structural şi investigarea suplimentară a stării de sănătate a tuturor persoanelor care manipulează alimente, pentru a preîntâmpina apariţia toxiinfecţiilor alimentare, mai menţionează sursa citată.

Nu mai puțin de 37 de persoane au ajuns la spital după ce au participat în 30 iulie la o nuntă, acuzând probleme digestive. La nunta respectivă au participat 154 de persoane.


Citește și

Au plecat la nuntă și au ajuns la spital. 37 de nuntași au fost internați cu probleme digestive

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.