Social

Voievodul Mihai Viteazul a fost comemorat la biserica care îi poartă numele

Voievodul Mihai Viteazul, primul unificator al ţărilor române, a fost comemorat miercuri, la 416 ani de la asasinarea său, în biserica din Alba Iulia ridicată pe locul fostei catedrale ctitorite de domnitor la sfârşitul secolului al XVI-lea.

Este vorba despre Biserica Memorială «Mihai Viteazul» care se află, potrivit cronicilor, pe locul în care ar fi fost înmormântat trupul voievodului.

„Întotdeauna în ziua de 9 august a fiecărui an venim cu emoţie sfântă şi cu bucurie duhovnicească pe această colină, în Biserica Memorială «Mihai Viteazul», spre a-l comemora pe acest slăvit şi ilustru voievod român”, a afirmat Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, Irineu, care, alături de un sobor de preoţi, a oficiat, în prezenţa a zeci de credincioşi, parastasul de pomenire.

Acesta evocat personalitatea primului unificator al ţărilor române.

„Mihai Viteazul a fost un om de arme, înzestrat cu virtuţi alese, un diplomat experimentat, o personalitate de excepţie din istoria noastră naţională din toate timpurile. El a fost animat de dorinţa de eliberare de sub jugul otoman a popoarelor creştine din Peninsula Balcanică. Prin eforturile sale materiale, diplomatice şi politice, acest domnitor a reuşit să recâştige independenţa ţărilor române şi, apoi, să înfăptuiască unitatea politică a acestui neam”, a declarat Arhiepiscopul Irineu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.