Național

Autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş, părăsită. Lipsește acordul de mediu

Pe trei loturi de autostradă în lungime de 37 de km dinspre Câmpia Turzii spre Târgu Mureş nu s-a mai mișcat nimic pe şantier, scrie Monitorul de Cluj.

Este vorba de loturile 1, 2 si 3 din autostrada A3 Câmpia Turzii – Ogra, în continuarea celor 52 de km realizaţi de Bechtel lângă Cluj-Napoca. De vină nu sunt constructorii şi nici nu există vreo problemă cu finanţarea proiectului, ci lipsa autorizaţiei de construire. Motivul blocajului? Revizuirea acordului de mediu, documentul pe baza căruia se dă autorizaţia de construire, nu este gata, deşi procedura a fost atribuită direct în 2015 unei fime controversate, al cărei acţionar, între timp, a fost condamnat definitiv pentru abuz şi care avea termen de finalizare de şase luni.

Au trecut, însă, de atunci mai bine de 26 de luni, iar blocajul creat duce la apariţia unor decalaje între diversele tronsoane ale autostrăzii, decalaje care vor duce practic la imposibilitatea de a folosi unele loturi odată finalizate.

„Vina este 100% a autorităţilor incapabile să rezolve problemele birocratice la timp pentru a emite acordul de mediu şi apoi autorizaţia de construire”, susţine Asociaţia Pro Infrastructura (API) care acuză Ministerul Transporturilor şi Compania de Drumuri de „incompetenţă crasă şi neputinţă absolută”.

„Pe cei 47,3 km care vor uni (oare peste câţi ani?!) Câmpia Turzii de Târgu Mureş, nu se lucrează decât pe aproximativ 21 km, adica doar pe 45% din întreaga distanţă. Şi nu, nu este vina constructorilor, aşa cum îi place dlui. ministru Cuc să manipuleze opinia publică. Vina este 100% a autorităţilor incapabile să rezolve problemele birocratice la timp pentru a emite Acordul de Mediu şi apoi autorizaţia de construire pentru restul de 55% din acest tronson de autostradă!”, detaliază API.

Istoria Acordului de Mediu pentru Autostrada Transilvania începe în 2004 când acesta a fost elaborat pentru proiectul autostrăzii construite pe atunci de Bechtel, scrie HotNews.ro. Rezilierea din 2011 a unor loturi Bechtel, intenţia autorităţilor române de a relicita aceste noi tronsoane pe fonduri europene şi aparitia unor sit-uri NATURA 200 pe traseu au făcut necesară revizuirea acordului de mediu care să stea la baza noilor lucrări.

Pe 23 iunie 2015 Compania de Autostrăzi, prin DRDP Cluj, atribuia printr-o procedură directă către firma SC Unitatea de Suport pentru Integrare SRL un contract de circa 8.500 de euro pentru „Servicii pentru obţinerea acordului de mediu pentru proiectul «Construirea autostrăzii Braşov-Oradea, sector Ogra-Borş»”.

Conform caietului de sarcini, termenul de finalizare a procedurilor era de şase luni. De la atribuirea contractului şi până astăzi au trecut peste doi ani şi două luni, de mai bine de patru ori faţă de cât era termenul iniţial.

Constructor cu probleme

Firma angajată în 2015 de către autorităţile de la drumuri să se ocupe de revizuirea Acordului de Mediu este una despre care presa a scris că ar fi o abonată la contracte publice şi că a fost implicată în diverse contracte controversate.

În plus, acţionarul firmei – Sergiu Mihuţ – a fost condamnat definitiv la final de 2016 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în dosarul Cuprumin.

Pe lângă faptul că nu a gestionat eficient derularea contractului actual, Compania de Drumuri a demarat cu mare întârziere revizuirea acordului de mediu.

Tronsoanele vizate de revizuire au fost scoase din contractul iniţial cu Bechtel încă din 2011, de pe vremea mandatului Ancai Boagiu de la Transporturi, iar intenţia autorităţilor de a relicita execuţia exista încă de pe atunci.

Mai mult, licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia loturilor dintre Câmpia Turzii şi Ogra au fost lansate în iunie 2014, mai exact cu exact un an mai devreme de momentul când s-a contractat revizuirea acordului de mediu.

Acum, din cauza nefinalizării acordului de mediu, autorizaţiile de construire pentru cele trei loturi dintre Ogra şi Câmpia Turzii nu pot fi emise, iar constructorii nu pot lucra.

Lot fără niciun kilometru autorizat

„Cea mai gravă situaţie este pe lotul dintre Cheţani şi Câmpia Turzii, constructor Straco, unde nici măcar un kilometru de autostradă nu este autorizat! Pe acest segment, cei de la Straco stau degeaba de mai bine de un an de zile, de la emiterea ordinului de începere în luna mai 2016. Stau degeaba pentru că nu pot intra în teren, neavând emisă autorizaţia de construire! Pe lotul acesta există doar câteva depozite de agregate, constructorul neputând să facă mai mult în acest moment, blocajul fiind total”, scrie Pro Infrastructura.

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât, odată cu blocajul creat, au apărut decalaje între construcţia diverselor tronsoane, decalaje care vor duce practic la imposibilitatea de folosi unele loturi odată finalizate.

„Situaţia aceasta inacceptabilă devine absurdă şi penibilă pentru că 13,7 km din totalul de 47,3 km dintre Câmpia Turzii şi Târgu Mures vor fi…muzeu. Da, cele două loturi care acum sunt în execuţie vor fi gata în vara anului 2018, în lunile iulie-august, deci peste un an de zile. Dar nu vor putea fi folosite pentru că nodul Iernut, aflat pe lotul vecin, nu are în acest moment autorizaţie de construire. Birocraţia (obţinerea avizelor şi autorizaţiilor) şi execuţia efectivă a nodului se traduc în minim 18 luni de aşteptare din acest moment”, mai avertizează API.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*