Administrație

Primarul din Zlatna poate rămâne fără funcţie

Primarul Silviu Ponoran contestă raportul ANI prin care a fost găsit în conflict de interese Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat prima decizie în procesul în care primarul unui oraş din Aba este acuzat de conflict de interese.

Instanţa a menţinut decizia Agenţiei Naţionale de Integritate. Primarul oraşului Zlatna, Silviu Ponoran (PNL), a pierdut prima etapă a procesului prin care a contestat raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), potrivit căruia acesta s-a aflat în conflict de interese administrativ atunci când a semnat două acte adiţionale la un contract între primărie şi firma fiului său. Decizia a fost pronunţată la Curtea de Apel Bucureşti în 3 octombrie 2017. Decizia finală în proces va fi pronunţată, cel mai probabil, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde poate fi contestată hotărârea Curţii de Apel. Din practica judiciară de la ÎCCJ în alte cauze de acest gen rezultă că procesul va dura cel puţin un an de zile. Astfel, în perspectiva unei posibile decizii nefavorabile definitive, Ponoran are toate şansele să încheie actualul mandat la conducerea Primăriei Zlatna. Dacă pierde procesul, iar legislaţia rămâne în forma actuală, primarul din Zlatna nu va mai putea exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii sau încetării de drept a mandatului. Mai multe pe Adevarul.ro

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.