Social

Achitare menţinută pentru abuz în serviciu, într-un dosar de fraudă de 11 milioane de euro

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a menţinut, joi, sentinţa de achitare, în baza deciziei Curţii Constituţionale, privind abuzul în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, informează Agerpres.

În dosar sunt implicate aproape 30 de persoane cercetate într-un dosar de fraudă de peste 11,3 milioane euro.

Curtea de Apel Alba a trimis însă spre rejudecare cauza în ceea ce-i priveşte pe patru dintre inculpaţi, acuzaţi de spălare de bani.

Potrivit conţinutului minutei hotărârii, pronunţate joi de CA Alba Iulia, instanţa a admis apelurile declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, partea civilă Banca Comercială Română SA şi experta Ana Turtă, după repunerea în termenul de apel, împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Alba, în martie, în “Dosarul creditelor la BCR – Alba Iulia”.

„Desfiinţează sentinţa penală atacată, privind achitarea inculpaţilor Buda Mihai Dan, Bratima Nicolae, Soare Angela-Delia şi Stere Ionuţ-Gabriel pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Alba. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată. Ultimul act rămas valabil de la care procesul trebuie să-şi reia cursul este încheierea din 23 ianuarie 2017”, se menţionează în minută.

Decizia este definitivă.

Aproape 30 de inculpaţi, din care zece angajaţi, la data faptelor, ai BCR – Sucursala Alba Iulia, şi diverşi oameni de afaceri, trimişi în judecată în 2014 într-un dosar de fraudă de peste 11,3 milioane euro, au fost achitaţi în martie, de Tribunalul Alba, de acuzaţiile abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.