Premierul Mihai Tudose a efectuat, vineri, o vizită neanunțată pe șantierul viitoarei autostrăzi Deva – Lugoj pentru a vedea situația lucrărilor, informează Agerpres.
„Am început ziua făcând o verificare inopinată la un şantier, la Şoimuş, la ieşirea de pe autostradă; o surpriză plăcută, erau aproximativ 600 de oameni pe şantier, se lucra. Evident, cunoaşteţi mai bine problemele, a fost celebra familie de lilieci. Acum se lucrează, (constructorii – nota red.) au fost repuşi în termen şi chiar lucrurile sunt în regulă. Tot acolo am discutat şi despre pasajele şi descărcarea de la autostradă spre Deva, lucruri care sunt în curs, se vor efectua”, a spus premierul.
Conform programului anunțat de Executiv, prim-ministrul efectuează vineri o vizită de lucru în județul Hunedoara.
Comentarii recente