Administrație

Judecătorul Emil Hancăş despre avantajele și dezavantajele de a fi judecător

Cea mai importantă calitate pe care un judecător trebuie să o manifeste, inclusiv în viaţa de familie şi în comportamentul lui în societate, este echilibrul, le-a spus judecătorul Emil Adrian Hancăş studenţilor Facultăţii de Drept care au vizitat, miercuri, de „Ziua Porţilor Deschise”, Curtea de Apel (CA) Alba Iulia.

Întrebat de studenţi care sunt avantajele, dar şi dezavantajele celui care îmbrăţişează o carieră de judecător, Emil Adrian Hancăş a răspuns că nu există nici avantaje, nici dezavantaje.

„Din start pot să vă spun că meseria de magistrat, de judecător, îţi oferă un anumit confort, din punct de vedere al statutului, care implică şi retribuţia pe care o obţine un magistrat. Salariile sunt bune din punctul meu de vedere. Este doar opinia mea personală. Eu sunt mulţumit de salariul pe care îl primesc. Dar pot să vă spun, în acelaşi timp, că banii pe care îi câştig sunt munciţi până la ultimul bănuţ. Nu există dezavantaje, nu există nici avantaje”, a afirmat judecătorul.

El a adăugat că există doar plăcerea de a face munca cu dedicaţie şi există privaţiuni, pe care nu le poate numi dezavantaje. Hancăş a menţionat că judecătorii, la fel ca procurorii, au o mulţime de obligaţii, numite generic obligaţii de rezervă, care încorporează toate îndatoririle pe care le are un magistrat.

„Nu v-ar plăcea, şi nici nu ar fi indicat, să vedeţi un judecător care nu manifestă echilibru, care nu are capacitate de ascultare activă, pentru că atunci când părţile vin în faţa ta, eşti un observator obiectiv. Ca atare, echilibrul cred că este este noţiunea fundamentală care trebuie să caracterizeze personalitatea unui judecător. Echilibrul se extinde şi transpare şi în viaţa lui personală, în viaţa de familie, în comportamentul lui în societate”, a declarat judecătorul CA Alba Iulia.

Magistratul a admis că există şi derapaje, pentru că, a spus el, niciun sistem nu este perfect din punct de vedere al recrutării resursei umane.

CA Alba Iulia a organizat, miercuri, manifestarea anuală intitulată „Ziua Uşilor Deschise”, având ca scop asigurarea transparenţei actului de justiţie şi familiarizarea publicului cu aspectele specifice activităţii de judecată.

Acţiunea a fost organizată cu ocazia “Zilei europene a justiţiei”, ce se sărbătoreşte în fiecare an în 25 octombrie în întreaga Europă, iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene, eveniment prin care justiţia este adusă în atenţia publicului european.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.