Învățământ

„Scandalul bananelor”: Conducerea școlii neagă implicarea profesorilor, ministrul vrea regândirea statutului elevului

Conducerea Colegiului Tehnic de Comunicaţii „Augustin Maior”, a negat, miercuri, implicarea şcolii în organizarea şi derularea unui „Bal al bobocilor” în cadrul căruia ar fi avut loc un incident, cu tentă sexuală, între elevi.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Cluj, directoarea colegiului, Angela Roşca, susţine că şcoala nu a organizat şi nu organizează astfel de manifestări nici în şcoală, nici în afara ei, având în vedere dificultatea asigurării securităţii elevilor într-un mediu privat (evenimentul petrecându-se într-un local – n.r.).

„Şcoala nu şi-a asumat în niciun fel evenimentul, nefiind promovat la nivelul unităţii. În mediu privat, profesorii instituţiei nu au participat la un eveniment de genul Balul bobocilor”, se arată în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, printr-o adresă transmisă unităţilor de învăţământ încă din 2015, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj le-a reamintit conducerilor unităţilor de învăţământ că este responsabilitatea acestora să verifice toate aspectele legate de desfăşurarea unui eveniment al şcolii într-o altă locaţie decât cea a unităţii, atunci când aprobă o astfel de manifestare.

„În acest context, mesajul conducerii ISJ viza atât verificarea spaţiului în care se desfăşoară activitatea, cât şi măsurile de siguranţă a elevilor, cu accent pe numărul cadrelor didactice/adulţilor însărcinaţi cu supravegherea minorilor, astfel încât aceste evenimente să fie unele ale bunei dispoziţii şi decenţei specifice calităţii de elev”, precizează comunicatul.

La rândul său, ministrul Educaţiei, Liviu Marian Pop, s-a referit miercuri la acest incident, într-o videoconferinţă cu inspectorii şcolari din ţară şi cu reprezentanţii asociaţiilor de părinţi şi elevi, spunând că „statutul elevului trebuie regândit de aşa manieră încât să nu mai existe interpretări”.

„Calitatea de elev se exercită atât în interiorul, cât şi în exteriorul şcolii. Mizez pe implicarea asociaţiilor de părinţi şi a profesorilor şi aştept propuneri de îmbunătăţire a statutului”, a declarat ministrul Liviu Marian Pop.

În urma analizei efectuate de Consiliul Elevilor Cluj, s-a decis demiterea din acest for a reprezentanţilor Colegiului Tehnic de Comunicaţii „Augustin Maior” din Cluj-Napoca, aceştia fiind direct implicaţi în organizarea evenimentului în cauză.

În mediul on-line au fost postate recent, de către o elevă care preciza că este din Cluj, fotografii de la un bal al bobocilor în care se pot vedea câteva fete, stând în genunchi în faţa unor scaune pe care erau aşezaţi băieţi care ţineau banane între picioare.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*