Național

Au apărut noi crăpături și denivelări pe autostrada Sibiu – Orăștie. Se circulă cu restricții

Sunt din nou probleme pe autostrada Sibiu-Orăștie, astfel că, din cauza crăpăturilor și denivelărilor a fost impusă o restricție de viteză de 60 de kilometri pe oră, informează Știrile TVR.

Șoferii trebuie să circule pe autostrada Sibiu-Orăștie cu doar 60 de kilometri pe oră când ajung la kilometrul 276. De asemenea, pe un segment de drum de 200 de metri traficul a fost deviat pe banda a doua.

Restricția de viteză a fost impusă din cauza denivelărilor și crăpăturilor care au apărut pe o porțiune de 70 de metri. Din aceste motive, cei care se ocupă de autostradă vor veni astăzi să dea explicații la sediul Companiei de Drumuri.

Această porțiune de drum a fost deschisa circulației acum trei ani, iar problemele au apărut la scurt timp.

Un sector de 200 de metri a fost demolat și reconstruit, iar firmei constructoare i-a fost reținută garanția de 60 de milioane de lei, bani din care sunt achitate și reparațiile de acum.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.