Educație

Controale în unitățile de învățământ pentru respectarea normelor privind alimentația sănătoasă

Inspectoratul Școlar Județean Alba (ISJ) împreună cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) efectuează în perioada 16-27 noiembrie 2017 un control tematic în toate unitățile de învățământ din județ pentru a se asigura că normele privind alimentația sănătoasă în școli sunt respectate.

Astfel, se va verifica respectarea Legii nr. 123/2008 și a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1563/2008.

„Verificările și constatările se vor finaliza cu un raport prezentat în conferință de presa comună, IȘJ și DSP Alba, cu recomandări, acolo unde e cazul, iar pentru cei care nu respectă legea vom informa instituțiile abilitate”, a declarat prof. Marcela Dărămuș, inspector școlar general.

Inspectorul general a adăugat că nu poate concepe ca „în județ s-ar putea ivi o epidemie sau boli care pot afecta direct elevii. De aceea, să dăm cu toții dovadă de maximă responsabilitate și fiecare, în aria sa de competență, să întreprindem toate acțiunile care se impun în vederea respectării legii”.

La rândul său, directorul DSP Alba, ec. Alexandru Sinea, a declarat că își dorește ca relația instituțională cu IȘJ să continue în aceiași parametri, pentru siguranța și sănătatea preșcolarilor și elevilor.

„Administratorii de chioșcuri din școli au obligația să respecte normele privind alimentația sănătoasă. Dacă se vor găsi neconformități se vor aplica sancțiuni în conformitate cu legislația în vigoare. Respectarea unei alimentații sănătoase în rândul copiilor, adolescenților și tinerilor este o prioritate pentru DSP Alba”, a spus directorul instituției.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.