Politică

Peste o sută de albaiulieni au protestat împotriva guvernării social-democrate

Foto: captură video
Peste o sută de persoane au participat duminică seara, la Alba Iulia, la un protest anunţat pe reţelele de socializare, acestea scandând lozinci anti-PSD, informează Agerpres.

„Am ieşit azi în stradă ca să-i convingem pe cei care ne conduc că nu fac bine” şi „noi suntem vigilenţi şi le atragem atenţia că nu dormim” – au fost mesajele pe care doi dintre protestatari au ţinut să le transmită guvernanţilor.

Un alt manifestant a susţinut că PSD nu respectă programul de guvernare, iar altul a opinat că guvernanţii „nu se ţin de cuvânt, de ceea ce au promis”.

Manifestanţii s-au adunat în faţa sediului Instituţiei Prefectului Alba, de unde au plecat apoi în marş, pe Calea Moţilor, spre cartierul Cetate. Dotaţi cu steaguri tricolore şi cu vuvuzele, protestatarii s-au oprit şi în faţa sediului PSD, unde au scandat „PSD, ciuma roşie”, „DNA să vină să vă ia” şi „Hoţii, hoţii”.

Pe durata protestului, oamenii au mai scandat „Uniţi, salvăm toată România” şi „Justiţie, nu corupţie”, transmiţându-le celor care îi priveau de la balcoane mesajul „Nu staţi la căldură/ Şi pe voi vă fură”.

Oamenii s-au risipit după ce au ajuns la monumentul dedicat Revoluţiei din 1989, nu înainte de a afirma că vor ieşi în stradă şi luni seara.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.