Social

Tineri blocaţi pe Piatra Secuiului, recuperaţi de salvamontişti după o intervenţie de aproape cinci ore

Doi tineri din Cluj-Napoca, rămaşi blocaţi pe Piatra Secuiului, într-o zonă greu accesibilă, au fost recuperaţi de salvamontişti după mai multe ore de intervenţie.

Tinerii au fost coborâţi de către aceştia cu ajutorul corzilor, a declarat, luni, Şeful Serviciului Public Salvamont Alba, Lucian Forda, citat de Agerpres.

Şansa celor doi tineri, în vârstă de 24 de ani, a fost că aveau semnal la telefonul mobil, astfel încât au putut să solicite ajutor. Ei le-au povestit salvamontiştilor că au ajuns duminică până pe platoul Pietrei Secuiului, unde au dorit să admire şi apusul de soare. Tinerii nu au luat însă în calcul că nu au lanterne la ei, iar atunci când au vrut să coboare s-au abătut de la traseu şi au rămas blocaţi într-o zonă foarte greu accesibilă, a menţionat Forda.

Ei au fost recuperaţi de salvamontiştii chemaţi în ajutor, operaţiunea de salvare durând aproape cinci ore.

Zona Piatra Secuiului este una foarte periculoasă dacă nu sunt respectate regulile de bază de deplasare pe munte şi dacă nu este respectat marcajul turistic. Cea mai mare parte din ansamblul Pietrei Secuiului, care are o altitudine de 1.128 metri, este accesibilă doar căţărătorilor profesionişti, dar există şi un traseu turistic bine marcat.

Piatra Secuiului este situată în Rimetea, localitate vizitată anual de mii de turişti, deseori salvamontiştii fiind solicitaţi să intervină în sprijinul celor care urcă pe masiv.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.