Educație

Eveniment de dezvoltare personală şi carieră, organizat de Universitatea „1 Decembrie 1918”

Fostul ministru al Culturii Ionuţ Vulpescu, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, şi rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918”, Daniel Breaz, le-au vorbit miercuri studenţilor din Alba Iulia despre carieră, în cadrul celei de-a V-a ediţii a Conferinţei „Managementul Carierei”, organizată de Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră.

„Fără şcoală, fără educaţie, eu cred că nu poţi să faci absolut nimic”, a afirmat fostul ministru Ionuţ Vulpescu, senator PSD, care a apreciat că rolul culturii este relevant în formarea unui tânăr. El a salutat iniţiativa Universităţii „1 Decembrie 1918” de a organiza acest eveniment de dezvoltare personală şi carieră.

Mircea Hava, aflat la cel de-al șaselea mandat consecutiv de primar, le-a povestit tinerilor despre ceea ce a făcut şi de ce anume a făcut, ce crede despre viață, despre carieră, despre a fi tânăr şi despre a fi bătrân. El a spus că este important să fie oameni pregătiți.

„Eu plec, vin alții, normal, trebuie să vină oameni pregătiți. Nu poţi să lași în urmă ceva ce ai făcut care să fie distrus şi călcat în picioare. Pentru asta, trebuie să fie oameni care să simtă ceea ce înseamnă administrație, care să știe ceea ce trebuie făcut”, a opinat edilul.

Cel mai mare eveniment de dezvoltare personală şi carieră derulat, anual, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, pentru studenţi, elevi, absolvenţi, precum şi pentru toate categoriile de persoane interesate de dezvoltare personală şi profesională, conferinţa „Managementul Carierei” este organizată de Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră, printr-un proiect finanţat de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior.

De miercuri până vineri, studenţii vor putea participa la prelegeri publice, ateliere interactive şi întâlniri cu angajatorii şi vor putea afla de la invitaţii prezenţi despre primii paşi în carieră, provocările şi greutăţile inerente la debut şi pe parcursul carierei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.