Economie

A fost desemnat câştigatorul pentru realizarea lotului Târgu Mureş – Ungheni al Autostrăzii Transilvania

A fost desemnat căştigatorul pentru „Realizarea Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Lotul 1: Târgu Mureş – Ungheni şi Drum de legătură – relicitare”, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA.

Contractul are ca obiect execuţia lucrărilor pentru realizarea tronsonului de autostradă: Lotul 1 – Târgu Mureş – Ungheni, drum de legătura cu o lungime de 9,2 km.

Ofertant căştigator a fost desemnat Strabag SRL, iar valoarea contractului este de 192.059.217,23 lei fără TVA. Perioada de execuţie a lucrărilor este de 18 luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 108 luni.

„Semnarea contractului va fi posibilă dupa îndeplinirea termenelor legale privind formularea notificărilor prealabile şi a contestaţiilor în conformitate cu prevederile art. 6, alin (1), lit. a) din Legea nr. 101/2016, respectiv cu prevederile art. 8, alin (1), lit a) din acelasi act normativ si soluţionării acestora”, se arată în comunicatul de presă al CNAIR.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.