Extern

Nr. 1 al Ligii Islamice Mondiale transmite un „mesaj de moderație”

Secretarul general al Ligii Islamice Mondiale, sauditul Mohammed Al-Issa, a transmis vineri de la Paris un „mesaj de moderație” ca fiind „adevărul suprem al islamului” și a făcut apel la minoritățile musulmane să respecte „regimul laic” din țările în care trăiesc, relatează AFP, citată de Agerpres.

Mohammed Al-Issa, fost ministru saudit al justiției, conduce din 2016 organizația panislamică sunită cu sediul la Mecca și considerată frecvent drept un instrument de „soft power” al regatului saudit.

El a subliniat într-o conferință de presă la Paris, după o serie de întâlniri cu personalități din Franța, că a venit acolo pentru a „discuta despre adevărul suprem al islamului și a ajunge la o înțelegere” asupra unui „mesaj de moderație”.

Potrivit lui, minoritățile musulmane din lume „trebuie să se adapteze la cultura și la legislația” țărilor unde trăiesc și să „respecte totodată regimul laic” acolo unde acesta există, cum este cazul Franței, gazda celei mai mari comunități musulmane din Europa, estimată la cinci milioane de membri.

„Dacă nu sunteți de acord cu legea și cu aplicarea legii, puteți părăsi această țară și puteți decide să vă instalați în altă parte.”

Mohammed Al-Issa | Secretarul general al Ligii Islamice Mondiale

„Când trăiți ca minoritate într-o țară, indiferent unde, să fiți atenți să fiți o bogăție pentru acea țară și în niciun caz o povară”, a mai spus el.

Întrebat de opinia sa cu privire la wahhabism, versiunea saudită foarte puritană a islamului, secretarul general al Ligii Islamice Mondiale a răspuns că „pentru noi nu există wahhabism, ci doar islam, punct”, declarându-se totodată ostil „ultra-rigorismului”, „extremismului ideologic” și „terorismului”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*