Social

Boala care omoară un român pe oră poate fi confundată cu o răceală

Un român moare în fiecare oră de cancer pulmonar. Diagnosticul rapid şi accesul la tratamentul potrivit le-ar putea mări bolnavilor şansele de supravieţuire de la 11%, procentul dramatic la care se situează acestea în prezent, la 55%.

Cancerul pulmonar provoacă cele mai multe decese dintre toate cancerele din cauza agresivităţii bolii şi a faptului că este depistat în stadii avansate. Dacă boala este depistată în stadiul al treilea sau mai târziu, şansele de supravieţuire ale unui pacient scad dramatic. Potrivit ultimelor date, în 2015, 10.335 de români au murit din cauza cancerului pulmonar.

Aceste statistici negre apar, în primul rând, din cauza lipsei de informare a pacientului român. Simptomele cancerului pulmonar sunt greşit interpretate de pacienţi, iar cancerul pulmonar este depistat mai degrabă în stadii avansate pentru că semnele acestuia nu sunt considerate atât de grave încât să impună vizita la medicul specialist.

Principalele simptome sunt: tusea (cronică sau, în stadiu avansat, cu sânge), respiraţia îngreunată, dureri în piept sau de oase (ce pot fi confundate cu simptomele unei răceli) şi infecţiile pulmonare sau bronşitele ce reapar frecvent. Şi la nivel mondial, cancerul pulmonar este cel mai frecvent diagnosticat tip de neoplazie, scrie Mediafax.

Din 2012 până în prezent, numărul deceselor cauzate de cancer a crescut cu aproximativ 3.000 de persoane pe an, în condiţiile în care o treime dintre cancere pot fi prevenite. Cu toate acestea, România a ajuns în situaţia în care jumătate dintre cancere au ajuns să fie mortale, fiind depistate mult prea târziu, când medicina nu mai are ce să facă, iar mortalitatea prin tumori este a doua cea mai frecventă cauză de deces în ţara noastră.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.