Politică

Liderul ALDE Alba: PSD, principalul adversar politic al ALDE în 2020, poate şi la europarlamentare

Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a opinat, joi, într-o conferinţă de presă, că, în 2020, ALDE va fi principalul partid de dreapta, iar PSD va fi principalul adversar politic al acestuia.

Într-o conferinţă comună susţinută la sediul PSD Alba alături de deputatul Ioan Dîrzu, lider al social-democraţilor din judeţ, preşedintele ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat că partidul său rămâne în continuare partener al PSD, dar că alegerile din 2020 sau poate chiar şi cele europarlamentare îi vor găsi ca adversari politici.

„Noi suntem parteneri cu PSD, vom rămâne în continuare, conform înţelegerii, parteneri de bună credinţă alături de PSD, dar alegerile din 2020, sau poate şi alegerile europarlamentare, în aceste alegeri vom fi adversari politici. (…). În 2020 vom fi adversari politici, dar sper ca până atunci să avem o colaborare bună şi chiar şi atunci să ducem o campanie corectă, bărbătească, (…), fără acuze penale. Deci să fie o campanie bărbătească. Deci, recunoaştem, sau poate alţii nu recunosc, principalul adversar politic al ALDE în 2020 este Partidul Social Democrat, pentru că ALDE, fiţi convinşi şi o să vedeţi că aşa va fi, va fi principalul partid de dreapta, partid liberal de dreapta”, a susţinut Ioan Lazăr.

Liderul ALDE Alba a adăugat că „deja au început disensiunile între cei care îşi spun acum PNL”. Lazăr a susţinut că „o să fie mulţi doritori” din PNL care o să se alăture ALDE, opinând că va fi chiar o “trecere masivă”.

La rândul său, liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, a declarat că este convins că în 2020 PSD şi ALDE vor fi eventual rivali, nicidecum adversari.

„Adversarul nostru în judeţul Alba este PNL şi acolo ne vom focaliza pe ceea ce este de făcut”, a afirmat Dîrzu.

El a susţinut, de asemenea, că are foarte mulţi colegi din PSD şi din ALDE „care spun că au tot felul de cereri de parlamentari de la PNL, care se îndreaptă mai mult spe ALDE, dar şi spre PSD”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.