Social

Şeful statului, la schi la Şureanu, în munţii Sebeşului

Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat sâmbătă la schi în munţii Sebeşului, în masivul Şureanu, în extremitatea sudică a judeţului Alba, aproape de limita cu Sibiu şi Vâlcea, pe domeniul schiabil situat la cea mai mare altitudine din ţară, au declarat, pentru Agerpres, surse de la faţa locului.

Şeful statului nu se află pentru prima dată la Şureanu. Iohannis a fost în mai multe rânduri şi în iarna trecută la schi în munţii Sebeşului, pe domeniul situat la peste 2.000 de metri altitudine.

Situat în „Elveţia României”, la 82 de kilometri de Sebeş, domeniul dispune de opt pârtii, cu diferite grade de dificultate, în lungime totală de 11 kilometri, din care la acest sfârşit de săptămână sunt funcţionale şase. Potrivit monitorului de schi Rareş Tileagă, starea pârtiilor se prezintă „remarcabil de bine”. La Şureanu, „zăpadă este din belşug, atât pe pârtii, cât şi în off-piste, datorită ninsorilor recente”, a declarat, vineri, Rareş Tileagă.

Accesul spre Domeniul Şureanu se face pe DN67C -Transalpina, pe traseul Sebeş-Şugag-Lacul Oaşa, apoi pe un drum de pământ, prin Luncile Prigoanei şi Poarta Raiului. Drumul până la Domeniul schiabil Şureanu traversează zone mirifice, cum ar fi Valea Frumoasei, cea care l-a inspirat şi pe Mihail Sadoveanu în scrierile sale.

La Şureanu există asistenţă Salvamont la baza pârtiilor, şcoală de schi & snowboard, centre de închirieri schiuri & plăci, restaurante şi unităţi de cazare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.