Administrație

ISU Alba a fost dotat cu o autospecială pentru salvare valorând peste 2,6 milioane de lei

O autospecială destinată intervenţiei şi salvării de la înălţime, de la 42 de metri, a intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Unirea” Alba, care dispunea de una din anii ’70.

„Este printre cele mai moderne. Ea este foarte necesară, întrucât avem autoscara veche, din anii 70, care nu asigura toate modurile de lucru. Era una mecanică, cu instalaţie hidraulică. Aceasta are capacități extinse”, a declarat, marţi, şeful ISU „Unirea” Alba, colonel Cornel Oprişa.

Valoarea autospecialei se ridică la peste 2,6 milioane de lei, a menționat colonel Oprișa.

El a menționat că autospeciala model M42L este destinată intervenției și salvării de la înălțime pe timpul stingerii incendiilor și în cazul producerii unor accidente tehnologice, dezastre sau calamități naturale, precum şi în cazul altor operațiuni ce presupun lucrul la înălțime.

„Instalaţia de calare asigură orizontalizarea autospecialei în vederea lucrului cu instalaţia, special. Mişcările de rotire, de ridicare şi extindere a pachetului de scări pot fi executate în acelaşi timp. Instalaţia pentru stingerea incendiilor, montată în platforma de lucru, permite atât refularea apei/spumei cu ajutorul unui tun, fixat de platformă, cât şi cu ajutorul unor ţevi de refulare manuale”, a prezentat şeful ISU „Unirea” Alba câteva din caracteristicile noii autospeciale.

Colonel Cornel Oprişa a menţionat că, la finele anului trecut, au mai intrat în dotarea ISU un autocamion cu sistem hidraulic, cu container de suport logistic şi o motopompă remorcabilă de mare capacitate, de 10.000 de litri. „În total, avem tehnică primită în valoare de 4.460.000 de lei, adică aproximativ 970.000 de euro”, a conchis inspectorul şef.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.