Administrație

Consiliul Județean Alba, obligat să achite peste 1,8 milioane de lei unei firme de transport public

Consiliul Judeţean (CJ) Alba este obligat, în urma unei sentinţe judecătoreşti irevocabile, să achite, până vineri, daune de peste 1,8 milioane de lei.

Suma reprezentă contravaloare beneficiu nerealizat, în perioada iulie 2008 – aprilie 2013, la care se adaugă și dobânda legală aferente, de către o firmă de transport public care a rămas fără licenţă pentru efectuarea rutei Alba Iulia – Teiuş – Aiud în perioada menţionată.

„Bani sunt, vom plăti, după care va trebui să parcurgem etapele pentru recuperarea de la cei care au greşit la momentul respectiv”, a declarat, joi, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, la finele şedinţei extraordinare în care consilierii au aprobat un proiect de hotărâre cu privire la punerea în executare a unei sentinţe civile pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă la Curea de Apel (CA) Cluj în 20 decembrie 2017.

Ion Dumitrel a susţinut că nu se poate pronunţa cine sunt persoanele care au greşit în 2008, o anchetă internă urmând să stabilească acest lucru.

Astfel, CJ Alba va achita societăţii Transgilyen S.R.L. cu sediul actual în judeţul Cluj, suma de 1.605.609 lei, reprezentând contravaloare beneficiu nerealizat aferent perioadei 1 iulie 2008 – 30 aprilie 2013, şi suma de 162.903 de lei, reprezentând contravaloarea dobânzii legale, calculată începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv septembrie 2013 şi până la plata debitului, 11 ianuarie 2018. De asemenea, CJ va trebui să suporte şi plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 25.000 de lei.

În 2013, Transgilyen S.R.L. a formulat împotriva judeţului Alba şi CJ o acţiune în contencios administrativ, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, prin care a solicitat obligarea Judeţului Alba la plata de daune interese compensatorii în cuantum de peste 3,1 milioane de lei, actualizate cu rata indicelui de inflaţie de la data înregistrării acţiunii, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume şi daune morale în cuantum de 50.000 de euro, în echivalent lei.

Tribunalul Cluj a respins într-un prim ciclu procesual ca fiind prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de Transgilyen S.R.L., dar CA Cluj a admis recursul formulat, a casat sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. În rejudecare, instanţa de fond a încuviinţat în probaţiune expertiza financiar contabilă solicitată de reclamantă pentru calcularea prejudiciului pretins.

În vara anului trecut, Tribunalul Cluj a admis în parte cererea formulată de firmă, fiind obligat judeţul Alba la plata sumei de aproximativ 1,6 milioane de lei, reprezentând contravaloare beneficiu nerealizat aferent perioadei 1 iulie 2008 – 30 aprilie 2013 şi la plata dobânzii legale aferente debitului principal. A respins cererea pentru restul sumelor solicitate, reprezentând beneficiu nerealizat şi daune morale, ca fiind neîntemeiată.

Părţile au formulat recurs, iar CA Cluj, care a procedat la respingerea recursurilor formulate de părţi, a menţinut în întregime soluţia instanţei de fond. În aceste condiţii, sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj a rămas definitivă, constituind titlu executoriu.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.