Învățământ

Elevii nu pot folosi telefoane la cursuri, cu câteva excepţii

Ministerul Educaţiei a emis un ordin de schimbare a regulamentului în unităţile de învăţământ, printre prevederi fiind interzicerea folosirii telefoanelor mobile, fără acordul profesorului, în timpul cursurilor. De asemenea, copiii nu sunt obligaţi să poarte uniformă şi nu pot fi pedepsiţi prin note.

„În timpul orelor de curs, al examenelor şi al concursurilor este interzisă utilizarea telefoanelor mobile. Prin excepţie de la această prevedere, este permisă utilizarea acestora în timpul orelor de curs, numai cu acordul cadrului didactic, în situaţia folosirii lor în procesul educativ sau în situaţii de urgenţă. Pe durata orelor de curs telefoanele mobile se păstrează în locuri special amenajate din sala de clasă, setate astfel încât să nu afecteze procesul educativ”, se arată în document.

„Rezultatul evaluării, exprimat prin calificativ, notă, punctaj, etc, nu poate fi folosit ca mijloc de coerciţie, acesta reflectând strict rezultatele învăţării, conform prevederilor legale”, prevede o altă modificare.

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat pe Facebook că a semnat ordinul pentru modificarea şi completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*