Social

Percheziții în Blaj, la domiciliul unor persoane bănuite de furt de combustibil

Joi dimineaţă, poliţiştii din Blaj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, efectuează mai multe percheziţii la persoane bănuite de furt de combustibil din anexele unor locuinţe din Blaj.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție al județului Alba, poliţiştii din Blaj, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi ai poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – IGPR, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, efectuează patru percheziţii în judeţul Alba şi două în judeţul Sibiu, la domiciliile a cinci persoane bănuite de furt şi tăinuire.

Din cercetări a rezultat faptul că, în noaptea de 11/12.12.2017, trei persoane (două din Pănade, judeţul Alba şi una din municipiul Sibiu) ar fi sustras cantitatea de 500 de litri de motorină din gospodăriile şi utilajele agricole aparţinând unor cetăţeni din Blaj.

Ulterior, aceştia ar fi transportat combustibilul la locuinţele persoane de unde l-ar fi valorificat la diverse persoane.

Poliţiştii vor pune în executare cinci mandate de aducere, persoanele urmând a fi conduse la sediul Poliţiei Municipiului Blaj, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*