Politică

Filialele Arad şi Alba ale TSD se delimitează de afirmaţiile lui Gabriel Petrea privind criza politică

Liderii TSD ai filialelor judeţene Arad şi Alba au anunţat, duminică seara, că poziţia preşedintelui TSD, Gabriel Petrea, faţă de actuala criză politică, care a venit cu propunerea că pentru fiecare funcţie sau candidatură importantă, trebuie să existe competiţie internă în partid – cu proiecte, dezbateri, vot, nu reprezintă opinia structurii pe care acesta o conduce.

„Tinerii social-democraţi arădeni se declară solidari cu actuala conducere a partidului şi preşedintele Liviu Dragnea şi suntem de părere că organizarea unui Comitet Executiv Naţional este o necesitate vitală în actuala conjunctură. Iar TSD Arad se delimitează de scrisoarea presedintelui TSD, Gabriel Petrea”, a postat pe Facebook preşedintele organizaţiei TSD – filiala Arad, Ingrid Iordache.

Liderul TSD Alba, Corneliu Mureşan, a susţinut, pe pagina sa de socializare, că precizările preşedintelui TSD, Gabriel Petrea, nu reprezintă opinia structurii pe care acesta o conduce.

„TSD Alba, având în vedere cele apărute în presă şi pe reţele de socializare ca urmare a poziţionării d-nului Gabriel Petrea, ministru şi preşedinte al TSD, aduce următoarele lămuriri: Poziţia lui Gabriel Petrea este una personală, a lui ca om şi eventual ministru, şi nu una ca lider al tineretului social-democrat, nereprezentând astfel opinia structurii pe care o conduce. Tineretul social-democrat din Alba cât şi cel din ţară îşi doreşte ca încrederea covârşitoare obţinută în urma votului acordat de români să se materializeze prin proiectele asumate în programul de guvernare şi prin finalizarea acestora”, a scris, pe Facebook, Corneliu Mureşan.

Preşedintele TSD, Gabriel Petrea, a venit cu propunerea, printr-un document publicat duminică pe site-ul organizaţiei, că pentru fiecare funcţie sau candidatură importantă, trebuie să existe competiţie internă în partid – cu proiecte, cu dezbateri, cu vot.

Totodată, Petrea mai propune grupuri de lucru pentru alegerile europarlamentare şi prezidenţiale din 2019 şi organizarea de alegeri primare pentru desemnarea candidatului în alegerile prezidenţiale.

„Credem că păstrarea guvernării și continuarea implementării Programului de Guvernare trebuie să rămână o prioritate. Nu ne permitem să facem schimbări o dată la șase luni, pentru că părem neserioși și amatori”

Gabriel Petrea | lider al Tineretului Social Democrat

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.