Politică

Decretul privind desemnarea lui Dăncilă, scris greşit. Iohannis a uitat de “Vasilica”

Decretul privind desemnarea în funcţia de prim-ministru semnat de preşedintele Klaus Iohannis şi publicat în Monitorul Oficial nu conţine numele complet al Vasilicăi-Viorica Dăncilă, ci numai Viorica Dăncilă.


În decretul publicat miercuri în Monitorul Oficial se arată că “se desemnează doamna Viorica Dăncilă în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programuljui şi listei noului guvern potrivit art 103 (alin.2) din Constituţia României, republicată”.
Întrebat dacă acest lucru ar putea fi o problemă, senatorul PNL, Daniel Fenechiu, membru al Comisiei Juridice, a declarat că „Este, pentru că persoana fizică se identifică cu numele pe care îl poartă în actele de stare civilă. Toretic, Mugur Isărescu, când semnezează ceva, trebuie să semneze cu numele întreg. Din punctul meu de vedere, neidentificarea corectă cu numele în actul de stare civilă generează o anumită problemă de validitate a decretului respectiv, pentru că Viorica Dăncilă pot să existe alte trei persoane în România. Problema este, în principal, o problemă de atenţie şi de raportare la nişte cerinţe ale legii, pentru că în ultimă instanţă se poate opera o rectificare, n-ar fi o problemă, dar decretul trebuia să conţină numele din actul de stare civilă. Părerea mea este că netrecerea integrală a numelui lipseşte actul de eficienţă juridică, pentru că Vasilica Viorica Dăncilă nu e una şi aceeaşi persoană cu Viorica Dăncilă”.
Din punct de vedere juridic, însă, aceasta nu este o problemă gravă, a declarat pentru Gândul Radu Carp, profesor de drept constituţional, iar dacă cineva ar contesta actul, soluţionarea situaţiei ar dura foarte mult.
„Nu cred că este vreo problemă, cred că este doar o scăpare. Decretele preşedintelui nu pot fi contestate decât în condiţii foarte restrictive. Dacă cineva ar dori să conteste, o eventuală rezolvare ar dura până vine al cincilea Guvern”, a explicat acesta.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.