Administrație

Avariile la rețeaua electrică din județul Alba au fost remediate în totalitate

Toate avariile la reţeaua electrică din judeţul Alba au fost remediate până joi seara, fiind realimentate localităţile în care curentul electric a fost întrerupt din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, informează ISU Alba.

Zece localităţi din Apuseni şi Munţii Sebeşului, cu peste 2.100 de abonaţi, mai erau joi dimineaţa nealimentate cu energie electrică în judeţul Alba, după ce miercuri seara numărul acestora a fost de 21, cu peste 5.640 de utilizatori.

Printre localităţile afectate s-au aflat satele Biharia şi Snide, din comuna Gîrda, şi parţial comunele Avram Iancu, Ciuruleasa şi Şugag. Probleme au fost semnalate şi în zonele Zlatna şi Almaşu Mare, după cum au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.