Social

Mii de oameni protestează în Piața Universității împotriva modificării legilor justiției

Câteva mii de oameni protestează sâmbătă seara în Piaţa Universităţii împotriva modificării legilor justiţiei.

Protestatarii s-au adunat atât de o parte cât şi de cealaltă a Pieţei Universităţii, la fântână, dar şi în faţa Teatrului Naţional. Zona protestului este delimitată cu garduri de protecţie, iar circulaţia rutieră nu a fost afectată de manifestare.

Protestatarii strigă, printre altele, „Justiție, nu corupție” şi „Hoții”.

De asemenea, unii dintre ei fluieră, suflă în vuvuzele şi bat în tobe ori flutură steagul tricolor.

Manifestanţii au pancarte cu mesaje, printre care următoarele: „Toţi pentru justiţie”, „Din dragoste pentru România”, „#Rezist”, „Hoţia şi prostia conduc România” şi „Braşov via Madagascar”.

Staţia de metrou şi pasajul de la Universitate sunt aglomerate, iar oamenii strigă „PSD, ciuma roşie”.

Jandarmeria Capitalei a informat că Jandarmeria călare este prezentă şi la nevoie va sprijini dispozitivele pedestre.

De asemenea, pentru a putea gestiona în condiţii bune siguranţa celor care participă la protest, Jandarmeria Bucureşti are posibilitatea de a suplimenta dispozitivele de jandarmi cu efective din alte judeţe în cazul în care va fi nevoie. Atât grupările mobile, cât şi jandarmii călare sunt resurse care pot şi vor fi folosite la nevoie în funcţie de evoluţia situaţiei, a precizat Jandarmeria Capitalei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.