Extern

Autoritățile rusești au trimis poliția pentru a opri difuzarea unui film despre Stalin

Şase poliţişti s-au prezentat vineri la un cinematograf din Moscova care a încălcat interdicţia de difuzare a filmului „Moartea lui Stalin”, relatează AFP. Ei au fotografiat ecranul computerului de la ghişeul de bilete şi au interogat mai mulţi angajaţi, după matineu.

Ministerul rus al culturii a retras marţi licenţa de difuzare filmului regizorului scoţian Armando Iannucci, din motive ideologice, cu numai două zile înaintea premierei în Rusia. Cinematograful „Pioner” a organizat totuşi vineri mai multe proiecţii şi a precizat că nu se anulează nici vizionarea programată seara.

Ministerul avertizase că va declanşa „acţiuni administrative” împotriva cinematografelor care încalcă interdicţia.

Filmul, care prezintă în registru comic lupta pentru succesiunea lui Stalin, în 1953, era oricum interzis minorilor. El a fost vizionat luni de mai mulţi cineaşti, deputaţi şi politicieni ruşi, care i-au cerut ministrului culturii, Vladimir Medinski, să oprească difuzarea comediei, pe care au considerat-o „extremistă” şi „o ofensă la adresa simbolurilor naţionale ruse”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.