Administrație

La Tribunalul Alba, durata medie de soluţionare a cauzelor a fost în 2017 de până la şase luni

Durata medie de soluţionare a cauzelor aflate pe rolul Tribunalului Alba a fost în anul 2017 de până la şase luni, conform raportului de activitate întocmit de conducerea instanţei.

„Astfel, din datele statistice rezultă că, din totalul de 11.574 de cauze soluţionate în anul 2017, un număr de 9.929 au fost soluţionate într-un interval de timp cuprins între 0 – 6 luni, 1.120 au fost soluţionate într-un interval de timp cuprins între 6 – 12 luni, 220 cauze într-un interval de 1 – 1,6 ani şi 305 cauze au fost soluţionate într-un interval de timp de peste 1,6 ani. Datele statistice au condus la un indice de celeritate în soluţionarea cauzelor de 85,78%”, se precizează într-un comunicat al Tribunalului Alba.

Conform sursei citate, aceeaşi durată medie de soluţionare a cauzelor s-a înregistrat şi la instanţele de fond din judeţul Alba.

„Din datele statistice rezultă că, din totalul de 22.034 cauze soluţionate în anul 2017 de instanţele din circumscripţia Tribunalului Alba, un număr de 18.349 au fost soluţionate într-un interval de timp cuprins între 0 – 6 luni, 2.386 au fost soluţionate într-un interval de timp cuprins între 6 – 12 luni, 757 cauze într-un interval de 1 – 1,6 ani şi 542 de cauze au fost soluţionate într-un interval de timp de peste 1,6 ani. Datele statistice au condus la un indice de celeritate în soluţionarea cauzelor înregistrat de judecătorii de 83,27%”, se arată în comunicat.

Comparativ cu anul 2016, ponderea dosarelor soluţionate într-un interval mai mic de şase luni a crescut cu 8,2% la Tribunalul Alba, respectiv cu 3,4% la nivelul judecătoriilor.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*