Administrație

Propunere: Comunele cu mai puțin de 1.500 de locuitori vor fi desființate, iar 15 județe ar putea fi comasate

Deputatul Victor Paul Dobre (PNL) propune o reformă a administraţiei publice locale şi centrale, prin desfiinţarea unităţilor administrativ-teritoriale cu mai puţin de 1.500 de locuitori, reorganizarea judeţelor, ceea ce înseamnă că 15 dintre acestea, cele mai puţin performante, vor fi alăturate altora, reducerea la jumătate instituţiilor deconcentrate şi un număr de cel mult 15 ministere.

Dobre propune şi mărirea mandatului aleşilor locali de la patru ani la şase ani. Deputatul, vicepreşedinte la nivel regional al PNL, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că are un proiect pentru modificarea administraţiei publice, atât la nivel central, cât şi local, spunând că aceasta a fost creată la mijlocul anilor ’60 şi nu a schimbată nici după Revoluţia din 1989.

„Consider că actuala administraţie publică centrală şi locală a României, cum se zice în popor, şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul. Este o administraţie pe care au creat-o Nicolae Ceauşescu şi Partidul Comunist la jumătatea anilor ’60 şi, din păcate, nu a fost schimbată nici în cele aproape trei decenii care au trecut de la Revoluţie. Cred că există şi o motivare politică, actuala administraţie avantajează Partidul Social Democrat, care a mai pierdut alegeri parlamentare, prezidenţiale, dar şi-a păstrat structurile de conducere în special în nivelul teritorial bază, dar şi în administraţia publică centrală”, a afirmat Victor Paul Dobre.

Liberalul a spus că trebuie desfiinţate unităţile administrativ-teritoriale care au sub 1.500 de locuitori, ceea ce ar însemna o reducere cu aproximativ 15 la sută a acestora. „În primul trebuie, să desființăm, din punctul meu de vedere, toate structurile administrativ-teritoriale sub 1.500 de locuitori, nu se justifică, nu pot să susţină o administraţie publică, nu pot să susţină funcţionarea unei comune. Asta ar înseamna o reducere de 12-14 la sută a numărului de UAT-uri”, a explicat deputatul liberal.

Acesta consideră că pot fi reorganizate judeţele pentru a fi făcute unele mai mari, iar în acest mod s-ar reduce cel puţin 15 dintre acestea. “Putem să adoptăm măsuri pe care le-au adoptat şi alţii, cum au fost polonezii, să facem judeţe mai mari. Putem reduce uşor într-o primă etapă cel puţin vreo 15 judeţe, care nu se justifică nici ca populaţie, nici ca produs intern brut, nici ca şi capacitate de dezvoltare”, a mai spus deputatul liberal. Dobre a explicat că această reformă trebuie să continue şi să ajungă şi la nivelul administrației publice centrale, acolo unde ar fi nevoie de mai mult de 15 ministere.

„Trebuie o reformă majoră a administrației publice centrale, nu mai mult de 15 ministere. România are aproape 250 de secretari de stat, cei oficiali şi cei cu rang de secretar de stat. Aşa ceva nu există cred în jumătate de Europă la un loc, nu ar trebui să fie mai mult de 80 cu totul. La nivelul fiecărui judeţ nu ar trebuie să fie 50 de servicii deconcentrate, cred că maximul 25. Bineînţeles că păstrăm instituții de forţă, cum e Poliția, cum e ISU, Jandarmeria, structuri absolut necesare, dar sunt o serie întreagă de structuri care sunt depășite, care nu mai sunt necesare. Sau o bună parte din atribuţii se pot transfera consiliilor județene care să aibă o greutate mai mare”, a mai afirmat vicepreședintele regional al PNL.

Victor Paul Dobre mai propune şi ca mandatul aleşilor locali să crească de la patru ani cât este în prezent la şase ani, dându-le astfel acestora posibilitate să dezvolte mai bine proiectele locale. Vicepreşedintele PNL a precizat că acest proiect este unul personal, care nu reprezintă o poziţie oficială a partidului, dar că este împărtăşit de mai mulţi colegi.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.