Administrație

„Școala Siguranței Tedi”, pentru siguranța copiilor

Peste 500 de elevi din 18 unităţi de învăţământ din judeţul Alba sunt implicați în proiectul „Școala Siguranței Tedi”, derulat, împreună cu poliţia, în urma căruia cei mici vor primi informații utile pentru siguranța lor, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.

Pe parcursul anului şcolar 2017 – 2018, Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației Naţionale, în parteneriat cu firma „Maspex România” derulează Programul „Şcoala „Siguranţei Tedi”, unul dintre cele mai ample programe educative la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, precum și în perioada vacanțelor.

Programul „Şcoala Siguranţei Tedi” are ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor.

În județul Alba, proiectul este implementat de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Alba. 18 unități școlare din mediul urban și din mediul rural din județ s-au înscris pentru a fi implicate în activitățile informativ preventive derulate de polițiștii de prevenire, pe teme privind siguranța copiilor în cadrul proiectului „Școala Siguranței Tedi”.

În săptămâna aceasta, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din IPJ Alba au desfăşurat activităţi la Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” Alba Iulia şi Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Zlatna, unde aproape 100 de elevi de clasa I împreună cu cadrele didactice au participat la discuţiile pe teme preventive.

Poliţiştii de prevenire le-au explicat copiilor cum arată o trecere pentru pietoni, un indicator rutier, semaforul pentru pietoni precum şi principalele reguli de comportament în trafic.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.