Economie

Doi studenți care vor să schimbe ceva în România. Vlad și Dragoș sunt beneficiarii bursei Schweighofer

Vlad Todorescu și Zaharia Dragoș sunt doi studenți de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Departamentul Silvicultură, și în urma unor probe, în care au dat dovadă de cunoștințe temeinice, au obținut bursa Schweighofer.

Compania Schweighofer pregătește cei mai performanți muncitori din industria de prelucrare a lemnului. De asemenea, anul acesta a extins proiectul Bursa Schweighofer și la Cluj-Napoca, unde au participat Vlad și Dragoș.

„Consider că acest proiect este o oportunitate foarte bună pentru tinerii care sunt pasionați de acest domeniu. Nu mă așteptam să câștig eu din toți cei înscriși, mă consider norocos. Am avut mari emoții. Sunt foarte mulțumit de tot ce ne oferă proiectul acesta, este o experiență utilă”, ne-a mărturisit Zaharia Dragoș.

”Este o oportunitate de viitor în ceea ce privește locurile de muncă. De asemenea, și partea financiară pe care o oferă această bursă este importantă. Le-am spus părinților că acum pot să mă susțină mai puțin din punct de vedere financiar, pentru un student este importantă orice sursă de venit. Compania Schweighofer nu m-a dezamăgit nici o clipă, totul se desfășoară profesional”, ne-a spus studentul Vlad Todorescu.

Întrebați de ce au ales domeniul silviculturii, cei doi studenți din Cluj-Napoca au mărturisit că iubesc natura și ieșirile în aer liber. ”Din cauza anturajului am ajuns să iubesc natura. Ieșeam foarte des la munte, lac,” a declarat Dragoș.

Ambii studenți sunt nemulțumiți de cum decurg lucrurile în România și nu doresc să își facă bagajele, ci să își pună mintea la contribuție pentru a schimba ceva.

„Nu îmi place în ce direcție mergem. Aș vrea să schimb ceva. Nu îmi place educația din domeniul silvic. De exemplu, oamenii nu au cunoștințele de bază și astfel ajung să distrugă în necunoștință de cauză. Nu aș pleca din România, e Țara mea. Doresc să schimb ceva aici. Toată lumea pleacă, eu vreau să rămân”, a conchis Zaharia Dragoș.

La finalul anului universitar 2017-2018 va fi organizat un eveniment la care vor participat toți bursierii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.