Administrație

Comuna Ciugud și-a bugetat în acest an pentru investiţii peste 6 mil. €

Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbţie de fonduri europene din ţară, respectiv peste 27 de milioane de euro, dispune în 2018 de un buget pentru investiţii de peste 6 milioane de euro, a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul localităţii, Gheorghe Damian.

„Am ajuns anul acesta să trecem de 27 de milioane de euro (fonduri europene atrase – nota red.). Pot să vă spun că am ajuns la 9.000 de euro pe locuitor bani europeni atraşi în comuna Ciugud”, a punctat primarul Damian.

El a adăugat că în Anul Centenarului Marii Uniri, Ciugud va beneficia de cel mai mare buget de investiţii din istoria comunei, de peste 6 milioane de euro. „De ce ? Pentru a creşte confortul cetăţeanului în comuna noastră, pentru a ne dovedi o administraţie prietenoasă cu ei şi nu doar cu ei, şi cu mediul de afaceri, şi pentru a demonstra că o administraţie sănătoasă este aceea care lucrează într-un parteneriat sănătos cu comunitatea”, a afirmat primarul.

Gheorghe Damian a precizat că veniturile proprii ale comunei au fost anul trecut faţă de, exemplu, 2006, de 2.741% mai mari, iar faţă de anul 2000, cu 3.000% mai mult. „Unde se duc aceşti bani? Avem zeci de proiecte de investiţii”, a spus Damian.

Primarul comunei Ciugud a nominalizat în acest sens proiectul privind construcţia unui pod peste râul Mureş şi a drumurilor de acces spre acesta, o investiţie de 8,1 milioane de lei.

„Pe un proiect cu finanţare europeană în valoare de peste 5, 5 milioane de lei, construim o grădiniţă modernă, cu program prelungit, în zona industrială, în zona de dezvoltare economică. Vrem ca cei care lucrează aici să-şi lase copiii la această grădiniţă, ce va fi deschisă de la 6,00 dimineaţa la ora 18,00. Ne dorim ca părinţii să aibă posibilitatea să ia masa de prânz la grădiniţă împreună cu copilul”, a declarat Damian.

Conform acestuia, în zona de dezvoltare economică sunt 35 de companii, care ocupă o suprafaţă de 33,39 de hectare. „Luna viitoare vom finaliza un plan urbanistic zonal prin care încă 15 hectare de teren vor fi aduse în această zonă, deoarece la ora actuală nu mai avem niciun teren, totul este ocupat”, a specificat primarul, adăugând că săptămâna trecută a avut discuţii cu un investitor belgian, care vrea să dezvolte o fabrică în domeniul automotive.

Recent exclus din PSD, după 17 ani în care a fost membru al acestui partid, Gheorghe Damian se află la al cincilea mandat consecutiv de primar, fiind reales în 2016 cu 85% din voturi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*