Politică

Ce-i reproșează partidul primarului din Ciugud: că nu a fost „bun coleg”

Ioan Dîrzu (dreapta)

Liderul social-democraţilor din Alba, Ioan Dîrzu, a declarat, joi, referindu-se la excluderea din partid a primarului din Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbţie de fonduri europene din ţară, că acesta nu a fost un bun coleg. El i-a reproșat, printre altele, lui Gheorghe Damian că avea prieteni de la alte partide şi că s-ar fi poziţionat în afara PSD.

Ioan Dîrzu a mai sugerat, într-o conferinţă de presă, că rezultatele obţinute de primar în Ciugud, respectiv peste 27 milioane de euro atrase în comună din fonduri europene, s-ar fi datorat şi partidului.

„Consider că o muncă în echipă este cea care dă rezultate şi a dat rezultate inclusiv la dumnealui acolo, în comună. Îl apreciez foarte mult ca primar, ca reprezentant al administraţiei locale, dar nu foarte mult ca şi coleg de partid, pentru că eu zic că eşti un bun coleg de partid atunci când prietenii îţi sunt în interiorul partidului, atunci când eşti prieten cu cei din partid, nu din afară sau opozanţii politici”, a declarat Ioan Dîrzu.

„Nu contest performanţa lui, chiar o apreciez, e un primar bun, mai puţin bun ca şi coleg de partid”, a mai spus Dîrzu despre Gheorghe Damian.

Primarul din Ciugud a fost exclus recent în mod oficial din PSD, în urma deciziei Comitetului Executiv Naţional, la un an de când a fost dat afară din partid de către conducerea judeţeană. Gheorghe Damian a susţinut că decizia ar fi fost rezultatul „unui troc”, conducerea judeţeană a PSD Alba condiţionând susţinerea retragerii sprijinului politic pentru Mihai Tudose de excluderea sa, lucru negat de Dîrzu.

Damian se află la al cincilea mandat consecutiv de primar, fiind reales cu 85% din voturi.

Ciugud este comuna din România cu cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene, fiind atrase peste 27 de milioane de euro.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.