Învățământ

Liceeni din Alba Iulia, în SUA, la faza mondială a celei mai mari competiții de robotică

Echipa de robotică a Colegiului „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia va reprezenta România, alături de tineri de la alte trei licee din Bucureşti şi Târgu Jiu, la cea mai importantă competiţie mondială din domeniul roboticii destinată elevilor, ce se va desfăşura luna viitoare în Statele Unite ale Americii.

Potrivit informaţiilor postate pe pagina de facebook a echipei colegiului din Alba, Team Xeo Alba Iulia a ocupat locul I la Inspire Award, “cel mai important premiu” al concursului First Tech Challenge Romania, şi va merge în SUA, la Detroit, la faza mondială a competiţiei de robotică.

„Promitem să îndeplinim aşteptările anul următor”, au spus în 2017, la prima lor participare, atunci când s-au confruntat cu probleme tehnice, reprezentanţii Team Xeo Alba Iulia. Aceştia s-au ţinut de cuvânt, câştigând, la actuala ediţie, desfăşurată sâmbătă şi duminică la Bucureşti, cel mai important premiu.

Robotul Ela, conceput de liceenii din Alba Iulia, i-a propulsat astfel la faza mondială a celui mai mare concurs de robotică destinat elevilor.

În SUA vor merge, potrivit organizatorilor, şi echipele de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică şi Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, ambele din Bucureşti, şi Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu.

La competiţia de la Bucureşti au participat echipe de la 90 de licee din ţară.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*