Administrație

Primarii din Apuseni, nemulțumiți că reabilitarea drumurilor naționale nu este prioritară

Reabilitarea Drumului Naţional DN 74 Alba Iulia (judeţul Alba) – Brad (judeţul Hunedoara) nu este prioritară spre implementare până în 2020 şi nu este cuprinsă în programele de investiţii existente, potrivit unui document semnat de către ministrul Transporturilor, Lucian Şova, informează Agerpres. Din acest motiv, aproape 30 de primari din Apuseni vor înainta un memoriu prim-ministrului Viorica Dăncilă, solicitând o întâlnire cu aceasta.

„Am fost informaţi că DN 74, din nou, a fost scos de pe prioritatea de finanţare din 2014 – 2020”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, primarul comunei Ciuruleasa, Marcel Tuhuţ, preşedinte executiv al organizaţiei Alba a Partidului Social Democrat.

Edilul a prezentat un document semnat de ministrul Transporturilor, adresat unui senator de Hunedoara, în care se menţionează că, „în prezent, ţinând cont de faptul că proiectul a fost testat în cadrul Master Planului General de Transport al României, nefiind însă încadrat drept prioritar spre implementare în perioada 2014 – 2020, lucrările pentru reabilitarea DN 74 nu sunt cuprinse în programele de investiţii existente”.

De asemenea, ministrul Lucian Şova a arătat că, „în acest context, CNAIR SA, prin structurile sale specifice, va avea în vedere asigurarea unui nivel de viabilitate prin cuprinderea obiectivului în programul de întreţinere anuală, în scopul asigurării unor intervenţii în caz de identificare a unor probleme punctuale”.

Marcel Tuhuţ a subliniat că este foarte important pentru cei peste 50.000 de locuitori din Apuseni să aibă şi ei „un drum normal, în condiţiile anului 2018”. El a adăugat că dezvoltarea turismului nu se poate face din cauza infrastructurii rutiere precare.

În aceste condiţii, 17 primari din Alba şi 10 din Hunedoara au semnat un memoriu în legătură cu starea foarte proastă a drumurilor din Ţara Moţilor – DN74, DN 74 A Abrud – Cîmpeni şi DN 75 Ştei – Cîmpeni – Turda, pe care vor să-l înainteze premierului, solicitând, totodată, şi o întâlnire în legătură cu acest subiect cu Viorica Dăncilă, căreia îi solicită să pună pe agenda priorităţilor modernizarea în regim de urgenţă a acestor drumuri.

„Vrem să mergem cel puţin 15 primari să argumentăm şi să explicăm şi verbal primului ministru”, a spus edilul din Ciuruleasa.

Potrivit memoriului, de 20 de ani nu s-a luat nicio măsură pentru îmbunătăţirea stării acestor drumuri, aceasta fiind, susţin primarii, principalul factor care duce la evitarea zonei de către investitori şi turişti.

În ultimii zece ani au mai existat astfel de memorii înainte autorităţilor centrale, însă niciunul nu a avut rezultatul aşteptat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.