Administrație

ACTUALIZARE Judecătoria Aiud decide vineri dacă Ilie Carabulea va fi liberat condiționat

ACTUALIZARE: Judecătoria Aiud a amânat pentru vineri pronunţarea în dosarul privind cererea de liberare condiţionată formulată de omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat în vara anului trecut la cinci ani de închisoare în dosarul ASF – Carpatica şi aflat în detenţie la Penitenciarul Aiud.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Judecătoria Aiud va judeca marţi cererea de liberare condiţionată formulată de omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat în vara anului trecut la cinci ani de închisoare în dosarul ASF – Carpatica şi aflat în detenţie la Penitenciarul Aiud.

Potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei, cererea de liberare condiţionată ar fi trebuit judecată în 8 mai, însă, ulterior, data a fost preschimbată, respectiv pentru 17 aprilie.

Este cea de-a doua cerere de acest tip depusă de către omul de afaceri, precedenta fiind făcută la două luni după încarcerarea sa.

Ilie Carabulea a mai făcut, de asemenea, în noiembrie anul trecut, o contestaţie împotriva executării dispoziţiilor penale cuprinse în decizia pronunţată de Tribunalul Alba în septembrie, prin care s-a respins acestuia propunerea de liberare condiţionată. Judecătoria Aiud şi-a declinat atunci competenţa în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă care a respins, în februarie, ca nefondată contestaţia.

De menţionat că Tribunalul Alba a decis, în septembrie 2017, ca următoarea prezenţă a lui Ilie Carabulea într-o comisie de liberare condiţionată poate fi posibilă abia din 22 martie 2018.

În iunie 2017, Ilie Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF- Carpatica. Iniţial, la instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, omul de afaceri a primit şase ani şi şase luni de închisoare cu executare.

El a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârşirea unor fapte de corupţie.

Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora cea mai mare proporţie o aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro. Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea a constituit, conform procurorilor, un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.

Carabulea a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiţionat înainte de expirarea duratei pedepsei de un an şi şase luni de închisoare primită pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.