Administrație

Palatul Cultural din Blaj va fi reinaugurat după o restaurare de un milion de euro

Reinaugurarea oficială a Palatului Cultural din Blaj, edificiu dat în funcţiune în 1936 în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a lui Mihai I, Voievod de Alba Iulia la acea dată şi care a fost reabilitat complet după ce a fost avariat în urma unei explozii, va avea loc pe 12 mai. La eveniment este aşteptat şi preşedintele Klaus Iohannis, potrivit reprezentanţilor Centrului de Cultură Alba.

„Palatul Cultural din Blaj, obiectiv cu însemnătate deosebită atât pentru municipiu cât şi pentru judeţul Alba, va fi inaugurat sâmbătă, 12 mai 2018, după ce clădirea a fost reabilitată complet printr-o serie de lucrări suportate integral de Consiliul Judeţean Alba şi Primăria municipiului Blaj. Evenimentul se va bucura de prezenţa unor oaspeţi de seamă, printre care şi E.S. Domnul Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României”, se arată într-un comunicat transmis joi Agerpres de către Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Cu această ocazie va avea loc atât ceremonia de inaugurare, dar şi de acordare a Marelui Premiu câştigat de acest edificiu în cadrul Premiilor Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural/ Premiile Europa Nostra 2017 – Categoria Conservare.

Manifestările vor cuprinde un concert extraordinar susţinut de „Camerata Regală”, dirijor Constantin Grigore, alături de violonistul Gabriel Croitoru – artistul căruia i-a fost încredinţată vioara Guarneri del Gesu „Catedrala”, care a aparţinut lui George Enescu, soprana Tina Munteanu, naistul Alexandru Pal şi violonista Simina Croitoru.

În paralel vor fi deschise pentru public şi două expoziţii, una de artă fotografică denumită „Palatul Culturii din Blaj, între trecut şi viitor” şi o alta de pictură – „Bolta luminii, între graţie şi armonie”, semnată de Horea Cucerzan.

Proiectat în anul 1930 de arhitectul Victor Smigelschi, pentru a găzdui diverse evenimente culturale, Palatul Cultural din centrul istoric al Blajului a fost singura dotare de acest tip din oraş. Clădirea a suferit diverse modificări interioare începând cu anii ’60, devenind cinematograful oraşului, alături de diverse alte funcţiuni precum Muzeul de Istorie şi Etnografie al Blajului, biblioteca oraşului sau Centrul de Radioficare Blaj. În urma unui incendiu din 1996, Palatul a fost grav afectat, rămânând în ruină până în anul 2012, când administraţia oraşului Blaj a avut iniţiativa reabilitării sale. El a fost supus unei reabilitări cu fonduri de un milion de euro provenite de la Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Blaj.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*