Social

Viperele ies de la căldură în zonele circulate de turiști. Ce facem dacă întâlnim șerpi? Sfaturile salvamontiștilor

Întâlnirile cu șerpi pe munte și mai ales în zonele de agrement din apropierea orașelor au devenit din ce în ce mai dese și periculoase. Salvamontiștii au oferit câteva sfaturi utile în cazul în care vă întâlniți cu vipere. Cum ne ferim și mai ales ce facem dacă suntem mușcați de un șarpe?

Trei sferturi dintre muşcăturile de şarpe apar la persoanele care ating şerpii şi sunt imprudente. Şerpii veninoşi nu atacă decât atunci când sunt atacaţi sau surprinşi, explică salvamontiștii.

Dacă locuiţi sau călătoriţi în zone in care exista şerpi, îmbrăcaţi haine ce vă acoperă picioarele. Luaţi un băț lung pentru a-l folosi la cercetarea vegetaţiei şi astfel şerpii se vor speria şi se vor îndepărta. Nu păşiţi, nu vă aşezaţi pe pământ, nu mutaţi lespezi de piatră înainte de a verifica locul. Daca aţi observat un şarpe la distanţă, ocoliţi-l fără a-l provoca, iar daca e foarte aproape, rămâneţi nemişcat, pentru ca, în general, se îndepărtează singur.

„În primul rând, nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi! În caz contrar, ritmul bătăilor inimii creşte, circulaţia sângelui e accelerată şi veninul pătrunde mai repede în torentul circulator; mai bine staţi liniştit într-un loc umbrit. Anunţaţi evenimentul la Serviciul Unic de Urgenţă 112 şi aşteptaţi salvatorii, izolaţi termic victima dacă prezintă frisoane, aşezaţi victima astfel încât să menţineţi muşcătura sub nivelul inimii, curăţaţi cu alcool veninul de pe lângă muşcătură, puneţi un pansament compresiv (nu garou) deasupra muşcăturii către inimă şi administraţi-i victimei o aspirină. Hidrataţi-vă doar cu apă şi nu administraţi alcool, cafea, energizante. Nu se suge veninul cu gura, nu se arde zona mușcata, nu se pune gheață pe mușcătură; nu mâncați și nu consumați alcool. Deplasaţi victima, fără ca aceasta să facă vreun efort, doar dacă aveţi un mijloc de transport, targă sau mijloc auto, şi doar dacă acest lucru asigură victimei un real avantaj privind timpul în care poate ajunge la o unitate medicală de specialitate”, vă sfătuiesc specialiștii Salvamont.

Cum identificați mușcătura de viperă?

Semne ale muşcăturii de viperă:
– durerea acută,
– tumefierea (umflarea) zonei afectate,
– două înțepături mici la distanță de cca un centimetru una de cealaltă,
– semiconştienţa,

Alte simptome generale:
– senzaţie de greaţă,
– vomă,
– tulburări de vedere,
– dificultăţi de respiraţie (tahipnee),
– hipersudoraţie (transpiraţie excesivă),
– dureri abdominale.

O viperă, fotografiată într-o zonă locuită, la doi pași de Cluj-Napoca

Veterinarii spun că populația de vipere este crescută în acest an și recomandă atenție maximă la ieșirile în natură.

O viperă din specia Vipera Berus a fost văzută în urmă cu câteva zile în comuna Feleacu, la Casele Micești, zonă foarte frecventată de clujeni în zilele însorite, pentru că se află la doar câteva minute de oraș. Viperele din această specie nu au fost până acum semnalate în Cluj.

De asemenea, un turist a văzut un șarpe ce pătea a fi o viperă de culoare neagră, fără însemnul zig-zag specific, în timp ce urca pe Muntele Vlădeasa. Bărbatul era cu fiica lui și povestește că s-a temut pentru viața ei, deoarece nu știa dacă în spitale se găsește ser antiviperin.

În caz de mușcătură de șarpe, MERGEȚI de urgență la MEDIC!

Articol de Raluca Sas, Monitorul de Cluj

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.