Social

Mandat de arest preventiv pentru autorul crimei de la Sebeş. Valer Stancu şi-a recunoscut fapta

Bărbatul reţinut pentru omor a fost arestat preventiv Tribunalul Alba a dispus joi, 17 mai, arestarea preventivă a inculpatului Stancu Valer, reţinut anterior pentru infracţiunea de omor. Bărbatul este autorul crimei din parcarea unui local din Sebeş.

”Admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi, în consecinţă: În baza art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Stancu Valer pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17 mai 2018 până la data de 15 iunie 2018. În baza art.275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se afirmă în minuta deciziei de la Tribunalul Alba. Potrivit procurorilor, la data de 16.05.2018, în jurul orelor 12,00, între victima B.A.I. şi inculpatul Stancu Valer, care s-au întâlnit întâmplător în parcarea special amenajată a unui local din municipiul Sebeş, a izbucnit un conflict spontan în urma căruia inculpatul a lovit victima cu un cuţit, cauzându-i o leziune traumatică (plagă tăiată – înţepată toracică, cu lezarea cordului) care i-a cauzat decesul. Localul unde a avut loc crima se numeşte Fresko Caffe şi este cunoscut ca un loc de întâlnire al interlopilor din zonă. Conflictul dintre cei doi este mai vechi şi datează, probabil, din perioada în care ambii au fost plecaţi în străinătate. Autorul crimei este originar din comuna Pianu dar locuia de mai mulţi ani în localitatea Năvodari din judeţul Constanţa. La Pianu de Sus şi-a construit o cabană, distrusă într-un provocat intenţionat în noaptea de miercuri spre joi. După ce a înjunghiat victima, agresorul a fugit şi s-a predat după 3 ore la Poliţia Alba Iulia. Valer Stancu a venit însoţit de un avocat la poliţie. Victima Bercuciu Adrian Alin, de 32 de ani, a murit la puţin timp după ce a fost înjunghiat în zona inimii cu un cuţit. Tânărul s-a căsătorit în 6 mai 2018. Soţia acestuia a postat miercuri pe reţeaua de socializare Facebook următorul mesaj: ”Cu plecarea ta am pierdut tot. Te rog sa ma iei la tine soţul meu drag”. Gândurile acesteia sunt urmate de sute de mesaje de condoleanţe. Atacatorul de 37 de ani s-a predat după aproximativ trei ore la Poliţia municipiului Alba Iulia, unde a fost audiat până în cursul serii. . Mai multe pe adevarul.ro.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*