Extern

Scriitorul Philip Roth, un gigant al literaturii americane, a murit la vârsta de 85 de ani

Scriitorul american Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer, a murit la vârsta de 85 de ani, informează miercuri agenţiile internaţionale de presă, citând media americane precum New York Times şi The New Yorker.

Potrivit Reuters, care îl citează pe agentul literar al lui Roth, Andrew Wylie, scriitorul a murit marţi, la ora locală 22.30, de insuficienţă cardiacă.

Roth a scris peste 30 de cărţi, printre care se numără autobiografia „Patrimony” publicată în 1991, care examinează relaţia complexă cu tatăl său şi care a câştigat National Book Critics Circle Award, notează Reuters.

În scrierile ultimilor ani, Roth a abordat tema crizei sexuale şi existenţiale a vârstei de mijloc, continuând să exploreze ruşinea, pudoarea şi alte secrete vinovate ale identităţii, de cele mai multe ori cu o importantă doză de umor.

După o carieră scriitoricească de 50 de ani, Roth a luat hotărârea ca romanul din 2010, „Nemesis”, despre o epidemie de poliomielită în Newark din statul New Jersey, oraşul în care şi-a petrecut copilăria, să fie ultima sa carte. A început apoi să-şi recitească toate cărţile pentru „a vedea dacă au fost o pierdere de timp”, după cum a declarat într-un interviu din 2014 publicat de New York Times Book Review. Şi-a încheiat interviul cu un citat din Joe Lewis, campion la box în anii 1930-1940: „Am făcut cum am putut mai bine, cu mijloacele pe care le-am avut la dispoziţie”.

În 2017, a publicat „Why Write?”, o colecţie de eseuri şi nonficţiune scrise între 1960 şi 2013.

Cea mai cunoscut scriere a lui Roth este romanul publicat în 1969, „Portnoy’s Complaint”, o ficţiune la persoana întâi despre Alexander Portnoy, un evreu newyorkez din clasa de mijloc.

Roth a debutat în 1959 cu o colecţie de nuvele şi povestiri, „Goodbye, Columbus”, cu care a câştigat National Book Award. Multe dintre scrierile sale – „Zuckerman Unbound”, „The Ghost Writer”, „The Anatomy Lesson” – îl au ca protagonist pe Nathan Zuckerman, considerat alter ego-ul ficţional al autorului.

Lui Roth îi plăcea să jongleze cu graniţa dintre realitate şi ficţiune, deseori abordând tema scriitorilor nevrotici şi chiar botezându-şi unele personaje „Philip”. Cu toate acestea, era deseori enervat şi amuzat de dorinţa cititorilor de a pune semnul egal între scriitorul Roth şi personajele sale, notează Reuters.

Deşi romanele sale explorează de cele mai multe ori experienţa evreilor din America, Roth, care s-a declarat ateu, respingea eticheta de scriitor evreu-american. „Nu e un subiect care mă interesează, ştiu exact ce înseamnă să fii evreu şi nu e deloc interesant”, a declarat autorul pentru publicaţia The Guardian în 2005. „Sunt un american”, a concluzionat autorul.

Roth a câştigat premiul Pulitzer cu romanul din 1997, „American Pastoral”, care vorbeşte despre impactul anilor ’60 asupra unei familii din New Jersey. A fost primul scriitor care a câştigat de trei ori PEN/Faulkner Award, cu „Operation Shylock” în 1994, „The Human Stain” în 2001 şi „Everyman” în 2007. Roth a primit de asemenea Medalia Naţională pentru Arte la Casa Albă în 1998.

Philip Milton Roth s-a născut la 19 martie 1933, în Newark, New Jersey, în familia unui agent de asigurări. Şi-a luat licenţa la Universitatea Buckle şi masteratul în literatură engleză la Universitatea din Chicago. S-a retras din programul de studii doctorale în 1959 pentru a scrie recenzii de filme pentru publicaţia New Republic înainte de publicarea primei sale scrieri, „Goodbye, Columbus”.

A predat literatură comparată la Universitatea din Pennsylvania. S-a retras din cariera didactică în 1992 pe când era profesor de literatură la Hunter College din New York.

Roth a avut o relaţie de lungă durată cu actriţa britanică Claire Bloom, dar au divorţat după cinci ani în 1995. Un an mai târziu, actriţa a publicat o scriere autobiografică, „Leaving a Doll’s House” în care l-a descris ca fiind deprimat, distant, egocentric şi abuziv verbal.

Roth a fost deosebit de prolific în anii de dinaintea anunţării retragerii din activitatea scriitoricească în 2012, publicând câte un roman la aproape fiecare doi ani. Printre scrierile sale recente se numără „The Dying Animal” în 2001, „The Human Stain”, publicată în 2000 şi ecranizată în 2003 într-o peliculă cu Anthony Hopkins şi Nicole Kidman în rolurile principale.

Publicată în 2004, „The Plot Against America” imaginează ce s-ar fi întâmplat dacă pilotul Charles Lindbergh, un adept al izolaţionismului cu opinii anitsemite, l-ar fi învins pe Franklin Roosevelt în alegerile din 1940 şi ar fi semnat un acord de pace cu Adolf Hitler.

După moartea mai multor prieteni, printre care şi scriitorul Saul Bellow în 2005, Roth a scris „Everyman”, o scurtă ficţiune despre declinul fizic şi moartea unui director de succes din industria de publicitate.

Roth era considerat dificil de intervievat şi a declarat pentru Guardian că nu îi place să-şi discute cărţile: „Ar trebui să lăsaţi oamenii să se lupte singuri cu cărţile şi să descopere ceea ce sunt sau ceea ce nu sunt”, a spus romancierul.

Autorul a declarat că scrisul este pentru el „plin de frică şi singurătate şi anxietate”, adăugând „Sunt însă unele zile care compensează complet. În viaţa mea, am avut în total câteva luni de astfel de zile minunate ca scriitor, iar asta este suficient”.

Într-un interviu pentru New York Times din 2018, Roth a făcut câteva consideraţii despre cariera sa scriitoricească de peste 50 de ani: „Euforie şi vaiet. Frustrare şi libertate. Inspiraţie şi nesiguranţă. Bogăţie şi deşertăciune. Ardere şi nebunie”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.