Politică

Dîrzu îl amenință pe președinte cu suspendarea. „Chiar eu voi strânge semnăturile”

Ioan Dîrzu (dreapta)

Propunere în PSD de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis dacă nu o revocă pe Laura Codruţa Kovesi de la şefia PSD, cum cere Curtea Constituţională. Propunerea vine din partea liderului PSD Alba şi a fost anunţată chiar înaintea şedinţei de la vârful PSD, prima de după decizia Curţii, informează Digi24.

„Chiar eu voi strânge semnături pentru suspendarea Președintelui în cazul în care acesta nu va respecta decizia CCR”, anunță deputatul Ioan Dîrzu, într-un comunicat transmis presei. „Klaus Iohannis nu are altă variantă decât aceea de a o revoca din funcție pe Laura Codruța Koveși, încă actual procuror-șef DNA”, susține deputatul PSD.

Deputatul PSD mai dă un motiv de suspendare: „Președintele României se mai face vinovat de încălcarea Constituției și pentru că nu a desemnat un candidat pentru funcția de director al Serviciului de Informații Externe de mai bine de 2 ani. Președintele României nu și-a exercitat atribuțiile de desemnare a unui candidat pentru șefia SIE în timp rezonabil punând Parlamentul în imposibilitatea obiectivă de a numi un director civil”.

În consecință, Ioan Dîrzu solicită președinților celor două Camere ale Parlamentului să sesizeze Curtea Constituțională a României privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Președinte și Parlamentul României.

„Voi fi primul care strânge semnături pentru suspendarea Președintelui, în cazul în care acesta nu va respecta decizia CCR sau nu va desemna de îndată un director civil la conducerea SIE. Președintele nu este la primul conflict juridic de natură constituțională pierdut, deci putem spune că deja se află într-o stare de recidivă. În prezent, sunt toate motivele de natură constituțională care să atragă suspendarea Președintelui României. Depinde numai de el cum înțelege să-și exercite atribuțiile în cadrul constituțional”, avertizează liderul organizației PSD Alba.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*