Social

Jucători profesioniști de top la prima ediție a „Pro-Am Golf for everyone” de la Pianu de Jos

Terenul de golf de la Pianu de Jos găzduieşte la acest sfârşit de săptămână prima ediţie a competiţiei „Pro-Am Golf for everyone”, la care s-au înscris 14 jucători profesionişti de top, care vor juca în „flight-uri” cu câte 4 jucători amatori.

Potrivit organizatorilor, fondul total de premiere depăşeşte 10.000 de euro, din care cecuri pentru categoria pro în valoare de 6.000 de euro.

Jucătorii profesionişti de top înscrişi în competiţia lansată de Asociaţia Golferilor Profesionişti sunt Dimitri Chaynes, Austin Curtis, Mus Deboub, Duncan Muscroft, Stephan Nussbaum, Gustavo Barrios Rivas, Peter van der Toch, Andrei Bădiţă, Dragoş Bădiţă, Ovidiu Brebene, Radu Cîrtînă, Iulian Coman, Daniel Ionescu, Gheorghe Luţă, Mircea Stoica şi Gabriel Toader.

Ziua de vineri este dedicată antrenamentului jucătorilor, urmând ca seara, la şedinţa tehnică, să fie trase la sorţi „flight-urile” şi a se explica participanţilor formatul şi regulile competiţiei.

Competiţia va fi deschisă sâmbătă, la 9,30, de către reprezentanţii Asociaţiei Golferilor Profesionişti şi Clubului de Golf „Profesor Paul Tomiţă”, alături de care vor fi prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, şi primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Se vor acorda 3 trofee pentru jucătorii profesionişti şi 16 pentru echipele de amatori.

Duminică, juniorii vor participa la competiţia „Golf for every kid”, etapa „Kids Golf Tour România”, ediţia I.

„Ne-am propus să contribuim la promovarea beneficiilor practicării acestui minunat sport, să creăm programe naţionale pentru generaţiile tinere şi să activăm cât mai multe colaborări între cluburile de golf din ţară. ‘Golf for everyone’ este doar un prim pas, organizaţia pe care o reprezint urmăreşte alinierea României în cel mai scurt timp la standardele internaţionale atât în golful profesionist, cât şi în cel amator. Suntem încântaţi să organizăm prima ediţie a competiţiei la Clubul de Golf ‘Profesor Paul Tomiţă’ şi să onorăm astfel memoria unui om deosebit”, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Golferilor Profesionişti, Sebastian Grecu.

Este prima ediţie a acestei competiţii, care se doreşte o tradiţie de acum încolo, iar alegerea primului teren de golf privat drept „gazdă” nu este întâmplătoare. „În Anul Centenar, aducem astfel tribut marelui Paul Tomiţă, cel care a adus acest sport în atenţia românilor”, au menţionat organizatorii.

Terenul de golf de la Pianu de Jos este primul amenajat în România după 1989.

Clubul de Golf „Profesor Paul Tomiţă” a fost înfiinţat în 1995, la iniţiativa profesorului, în satul său natal, Pianu de Jos, cu sprijinul autorităţilor locale şi al unor oameni de afaceri. Tot aici a avut loc, în 2001, primul turneu de golf din România de după 1989. Azi, clubul din Pianu este singurul de 18 cupe din ţară.

Din 1938 până la pensionare, în 1975, Paul Tomiţă a fost profesor titular de golf la Country Club. Tomiţă a primit titlul de profesor de golf în 1937, fiind cel care l-a învăţat pe regele Mihai I tainele acestui joc.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.