Învățământ

Deputatul Mara Mareș propune introducerea Bacalaureatului Internaţional

Deputatul PNL Mara Mareş a anunţat că va depune o iniţiativă legislativă pentru introducerea Bacalaureatului Internaţional în sistemul public de învăţământ.

Într-un comunicat de presă transmis duminică de PNL, deputatul liberal precizează că, la ora actuală, programele Bacalaureatului Internaţional (BI) sunt oferite în România doar de câteva şcoli private.

„Acest sistem de învăţământ este complex şi inovativ, nu se bazează doar pe o parte teoretică, ci pe faptul că, urmare a finalizării acestor programe, absolventul trebuie să aibă suficiente abilităţi astfel încât să se descurce în aproape orice situaţie. Concret, iniţiativa legislativă prevede că programul BI se desfăşoară pe parcursul a doi ani, timp în care elevii studiază simultan la şase materii, la alegere, din cele şase grupe: limbă şi literatură română/maternă, limbi străine, materiile socio-umane, ştiinţe, matematică sau arte”, explică Mareş.

„De asemenea, elevii sunt nevoiţi să participe la un stagiu de voluntariat cu o durată de 140 de ore, fiind încurajate creativitatea, gândirea critică, stilul de viaţă sănătos sau acţiunile umanitare. Prin adoptarea acestui proiect de lege, educaţia din România ar face un pas semnificativ înainte şi ţara noastră s-ar situa printre cele 150 de state care au acreditat programul Bacalaureatului Internaţional”, a mai spus deputatul liberal.

În opinia sa, în prezent, procesul de acreditare pentru şcolile publice care vor să facă parte din acest program este „deosebit de anevoios”, principalul impediment fiind „lipsa cadrului legal”.

„Acum rezolvăm această problemă a cadrului legal, urmând ca acesta să fie implementat de cine doreşte. Prin recunoaşterea Bacalaureatului Internaţional, absolvenţii acestui program vor putea studia la marile universităţi din străinătate, deoarece ele recunosc acest sistem de învăţământ. Practic, ei vor beneficia de mai multă flexibilitate în alegerea facultăţii, programul fiind un ‘paşaport’ către numeroase universităţi prestigioase din străinătate. Proiectul de lege nu are vreo încărcătură doctrinară, aşa încât am speranţa că toate partidele politice parlamentare vor susţine şi vor vota în favoarea adoptării acestuia”, subliniază Mara Mareş.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.