Politică

Sesizarea unei publicații online împotriva familiei Iohannis, declinată către Parchetul General

Sesizarea formulată de către redacţia unei publicaţii online împotriva familiei Iohannis şi a unui notar din Sibiu a fost declinată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia către Parchetul General, datorită calităţii deţinute de Klaus Iohannis, respectiv de preşedinte al României.

Purtătorul de cuvânt al PC Alba Iulia a declarat marţi, pentru Agerpres, că s-a dispus declinarea competenţei către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei pe considerentul ce vizează „normele de competenţă privind calitatea persoanelor reclamate în acest dosar”.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a preluat, în urma declinării de către DNA, sesizarea cu privire la săvârşirea unor presupuse fapte de natură penală formulată de către redacţia unei publicaţii online împotriva familiei Iohannis şi a unui notar din Sibiu.

Soluţionarea acestei sesizări revine procurorilor din Alba Iulia în condiţiile în care în denunţul aminitit se face referire şi la un notar aflat în raza de competenţă a Parchetului de pe lângă CA Alba Iulia.

„S-a înregistrat o ordonanţă de declinare a structurii centrale, s-a făcut un dosar nou, s-a înregistrat în sistemul ECRIS şi s-a repartizat unui procuror”, au precizat, în data de 6 iunie reprezentanţi ai Parchetului CA Alba Iulia.

Aceştia au menţionat că până la acest moment nu a fost dispusă începerea urmăririi penale.

Publicaţia online LumeaJustiţiei.ro a informat că a depus, în data de 9 mai, o plângere penală la DNA împotriva membrilor familiei Iohannis, pe care i-a acuzat de preluarea frauduloasă a unor imobile aflate în administrarea Primăriei Sibiu. Reprezentanţii publicaţiei au informat că au primit un răspuns de la DNA în care se preciza că în cazul sesizării respective s-a dispus declinarea competenţei către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.