Administrație, Național

Jumătate din populația României nu are acces la canalizare

Populaţia României conectată la sistemele de canalizare, în anul 2017, a reprezentat peste jumătate din populaţia rezidentă, în timp ce locuitorii conectaţi la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a reprezentat 49,4% din total populaţie rezidentă. Datele au fost făcute publuce de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, în cursul anului trecut, un număr de aproape 9,98 milioane de locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, aceştia reprezentând 50,8% din populaţia rezidentă a României, cu 276.147 persoane mai mult decât în anul 2016.

În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 9,71 milioane de persoane, echivalentul a 49,4% din populaţia rezidentă a ţării, în creştere cu 294.553 persoane comparativ cu datele din anul precedent.

INS precizează că toate aceste creşteri au fost determinate de racordarea populaţiei la reţelele de canalizare nou construite, respectiv de darea în folosinţă a unor noi staţii de epurare a apelor uzate.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populaţiei conectată la sistemele de canalizare, în total populaţie rezidentă, s-a înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (84,4%), urmată de regiunea Centru (62,9%) şi Vest (57,8%).

Pe de altă parte, gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile: Sud-Muntenia (35,0%), Nord-Est (35,4%) şi Nord-Vest (50,2%).

Conform statisticii, în anul 2017, în mediul urban populaţia conectată la canalizare a fost de 9.234.259 persoane, reprezentând 87,7% din populaţia rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 744.627 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 8,2% din populaţia rezidentă rurală a României.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.